Hotărâre a instanței, în procesul privind declararea ilegală a grevei din învățământ

grevă învățământ instanță

Tribunalul București s-a pronunțat, vineri dimineață, într-un dosar împotriva sindicatelor din învățământ. O persoană a cerut ca protestul declanșat pe 22 mai să fie declarat ilegal.

 

Dosarul a fost înregistrat pe 6 iunie, la Tribunalul București, și a avut ca obiect „acţiune în constatarea nelegalităţii grevei”. Demersul aparține unei persoane fizic, iar ca pârâți figurează Federaţia Sindicatelor Libere din Invăţământ, Federaţia Sindicatelor din Educaţie "Spiru Haret", Uniunea Sindicatelor Europene din Educaţie și Federaţia Naţională Sindicală "Alma Mater".

“Admite excepţia nulităţii cererii de chemare în judecată în privinţa pârâtei Uniunea Sindicatelor Europene din Educaţie. Anulează acţiunea formulată în contradictoriu cu pârâta Uniunea Sindicatelor Europene din Educaţie. Admite excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei. Respinge acţiunea ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă. Obligă reclamanta la plata către pârâta Federaţia Naţională Sindicală «Alma Mater» a sumei de 1.760 lei reprezentând cheltuieli de judecată sub forma onorariului de avocat. Executorie. Cu apel în 10 zile de la comunicare, ce va fi depus la Tribunalul Bucureşti, Secţia a VIII-a Conflicte de muncă şi Asigurări sociale. Pronunţată azi, 09.06.2023, soluţia urmând să fie pusă la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei” este soluția pe scurt publicată pe portalul instanțelor de judecată.

Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!