Miercuri, 05 Iunie 2019 12:50

Ploiești Airshow 2019 | Mitingul aviatic de la Clinceni se mută la Strejnic. Intrarea este liberă

Scris de  Telegrama
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Aeroclubul României a anunțat că duminică, 9 iunie, pasionații de zbor și acrobații aeriene sunt așteptați, începând cu ora 10.30, la Ploiești Airshow, care va avea loc pe Aerodromul "Gheorghe Bănciulescu" de la Strejnic (lângă Ploiești).
Deși, în mod tradițional, mitingul aviatic organizat anual la Strejnic adună mii de persoane, este de așteptat ca, la această ediție, dacă și condițiile meteo vor fi favorabile, participarea să fie una record. Și asta pentru că show-ul va înlocui evenimentul de la Clinceni, dedicat Zilei Copilului și anunțat pentru 1 iunie, amânat din cauza vremii pentru 8 iunie și care, potrivit celui mai recent anunț al organizatorilor, se va desfășura, până la urmă, abia în toamnă.

"Condiţiile meteorologice din ultimele zile au afectat pistele de zbor ale Aerodromului Clinceni şi suntem nevoiţi să amânăm mitingul aviatic din data de 8 iunie până în toamnă. Pentru că avem echipele demonstrative pregătite, împreună cu Şcoala Superioară de Aviaţie Civilă vom organiza duminică, 9 iunie, mitingul aviatic dedicat copiilor şi tuturor pasionaţilor de aviaţie la Strejnic, la Aeroclubul Teritorial «Gheorghe Bănciulescu» Ploieşti!" a anunțat, pe Facebook, pilotul George Rotaru, directorul Aeroclubului României și capul formației de acrobație aeriană Hawks of România.

Anul acesta, aerodromul de lângă Ploiești va găzdui și un al doilea eveniment major. În perioada 16-20 august, aici vor avea loc Campionatul European și Cupa Mondială de parașutism care, din informațiile de până acum, vor reuni echipe din Belarus, Finlanda, Franța, Germania, Italia, Olanda, România, Rusia și SUA.

   

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.