Luni, 17 Iunie 2019 10:58

Toată țara, cu excepția județelor din Dobrogea, sub cod galben de vijelii. Meteorologii anunță și o zi sufocantă

Scris de  Telegrama
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Aproape toate județele țării intră, la prânz, sub avertizare cod galben de instabilitate atmosferică. După prânz și până la ora 23.00, în toate regiunile, cu excepția Dobrogei, vor fi condiții pentru producerea de fenomene meteo periculoase, precizează ANM. "În intervalul vizat, vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată și se va manifesta prin averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și grindină. Cantitățile de apă vor depăși 25 l/mp și pe arii restrânse 40...60 l/mp", se arată în mesajul de avertizare transmis luni dimineață.

Din această seară și până marți dimineață este în vigoare un al doilea mesaj de avertizare. Peste noapte, codul galben rămâne valabil în Moldova, nordul și vestul Munteniei precum și în Oltenia, unde vor mai fi perioade cu instabilitate atmosferică temporar accentuată. Aceasta se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și posibil grindină. Cantitățile de apă vor depăși, în intervale scurte de timp sau prin acumulare 25 l/mp și izolat 50 l/mp.

Totodată, ANM a emis o informare meteo care a intrat deja în vigoare și care va fi valabilă până miercuri, la ora 23.00. Luni va fi o zi de-a dreptul sufocantă, mai ales în sudul și estul țării: "Îndeosebi luni (17 iunie), disconfortul termic va fi ridicat în orele amiezii, pe arii relativ extinse în regiunile sudice, estice și local în cele centrale, unde indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și va depăși ușor pragul critic de 80 de unități."

În același timp, în primele trei zile ale săptămânii, furtunile vor fi prezente, în continuare, în mai toate regiunile. Meteorologii avertizează că instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată în cea mai mare parte a țării. Vor fi perioade în care se vor semnala averse ce vor avea și caracter torențial, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și căderi de grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 15...25 l/mp, iar pe arii restrânse 35...40 l/mp.

 

 

   

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.