Miercuri, 03 Iulie 2019 09:37

Alertă de poluare emisă de Ministerul Mediului. Ce fenomen se produce în zilele cu temperaturi ridicate

Scris de  Andrei Costache
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Specialiștii din cadrul Ministerului Mediului avertizează, în contextul temperaturilor foarte ridicate din acest zile, că există riscul ca, la anumiți poluanți atmosferici, concentrațiilor să fie ridicate, ceea ce va duce la scăderea calității aerului.

Fenomenul se produce, potrivit explicațiilor oferite de Ministerul Mediului, pe fondul nivelului crescut al radiațiilor solare (ultraviolete), vitezei reduse a vântului (calm atmosferic) și al umidității scăzute..

Poluanții ale căror concentrații ar putea crește, în aceste condiții, sunt ozonul troposferic și particulele în suspensie (PM 2,5 și PM 10).

"Creşterea concentrației de ozon la nivelul solului poate provoca iritaţii la nivelul tractului respirator și al ochilor, iar particulele în suspensie pot provoca, de asemenea, inflamații la nivel pulmonar. Deoarece, în mediul urban, principala cauză a emisiilor de particule în suspensie și de oxizi de azot o reprezintă traficul rutier este recomandabil ca, în aceste perioade, să se utilizeze cât mai mult cu putință mijloacele de transport public sau cele alternative. În orașele cu trafic auto intens este de dorit să se aplice măsurile de menținere a curățeniei stradale, inclusiv prin spălarea carosabilului", recomandă Ministerul Mediului.

Chiar marți, pe pagina sa de Facebook, ministrul Mediului, Grațiela Gavrilescu, arăta că "toate stațiile de monitorizare sunt în stare de funcționare, la Ploiești, iar calitatea aerului este foarte bună, excepția fiind în zonele PH 1 și PH 5, unde aceasta este bună, ca efect al traficului. Din nou... PM10. Soluții există și acestea ar trebui prevăzute în Planul de calitate a aerului, pe care sper ca domnul primar să îl elaboreze cât mai repede", a comentat ministrul.

 

   

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.