Miercuri, 23 Octombrie 2019 15:02

Reuniune hipică amânată, după ce mai mulţi cai de la Hipodromul Ploieşti s-au îmbolnăvit

Scris de 
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

O viroză puternică afectează caii cazaţi la Hipodromul Ploieşti. După ce mai multe animale s-au îmbolnăvit, conducerea Clubului Sportiv Municipal, structura care administrează complexul hipic, a decis să suspende reuniunea care era programată în această sâmbătă.

Informaţia a fost transmisă de reprezentanţii Primăriei Ploieşti şi este confirmată oficial de conducerea CSM, care spune că, din cauza îmbolnăvirilor, caii nu s-au putut antrena corespunzător în ultimele zile. Drept urmare, reuniunea de pe 26 octombrie a fost reprogramată pentru data de 2 noiembrie.

"Conducerea Complexului Hipodrom Ploieşti a luat decizia amânării cu o săptămână a reuniunii ce ar fi trebuit să se ţină sâmbătă, 26 octombrie, având ca principal eveniment «Criteriul de fond». Susţinută şi de majoritatea proprietarilor şi a driverilor, măsura a fost luată în contextul în care mare parte din efectivul de cai de pe hipodrom prezintă semnele unei viroze, motiv pentru care antrenamentele nu s-au putut desfăşura la parametrii obişnuiţi, în perspectiva participării la cursele oficiale. Drept urmare, în speranţa că lucrurile vor reintra în normal în următoarele zile şi caii vor putea reveni la antrenamente, reuniunea va avea loc sâmbătă, 2 noiembrie 2019", se arată într-un comunicat publicat pe pagina de internet a Clubului Sportiv Municipal Ploieşti.

Pe lângă inconvenientul pentru iubitorii hipismului, care ratează astfel una dintre ultimele reuniuni ale anului, vestea este una foarte proastă pentru crescătorii de cai, care plătesc taxe lunare consistente pentru cazarea şi întreţinerea animalelor.

   

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.