Peste 1.000 de polițiști prahoveni sunt mobilizați pentru misiunile din minivacanța de 1 Decembrie, în vederea menținerii ordinii publice, inclusiv în contextul manifestărilor programate pentru deschiderea târgurilor de Crăciun și cu prilejul Zilei Naționale a României. MAI a mobilizat, de asemenea, jandarmii și pompierii din județ.
Vor fi prezenți în teren polițiști de ordine publică și rutieră, dar și din cadrul altor structuri ale Inspectoratului de Poliție Județean Prahova, care vor executa misiuni în cadrul evenimentelor din județ, cât și în proximitatea acestora, pentru prevenirea incidentelor și asigurarea intervențiilor, în cazul unor posibile situații care se află în competența de acestora.
Circulație oprită temporar, luni, în centrul Ploieștiului, pentru manifestările de 1 Decembrie - Ziua Națională a României
De asemenea, peste 300 de polițiști rutieri vor acționa pe perioada minivacanței, în cadrul acțiunilor de prevenire a accidentelor de circulație și pentru fluidizarea traficului rutier pe principalele artere din județ, în special pe rutele către stațiunile turistice. Polițiștii de la rutieră vor continua și acțiunile pentru depistarea conducătorilor auto care se află la volanul autovehiculelor sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor interzise, precum și a celor care nu respectă regimul legal de viteză.
Polițiștii din cadrul structurilor de profil – Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, vor continua acțiunile pentru depistarea persoanelor care nu respectă regimul legal al materiilor pirotehnice.
„Pentru a vă bucura de o vacanță în siguranță:
- Vă recomandăm să nu lăsați locuințele neasigurate, întrucât această perioadă este favorabilă persoanelor care urmăresc să comită furturi în absența proprietarilor, în special pe durata deplasărilor prelungite de la domiciliu.
- De asemenea, nu vă lăsați obiecte de valoare în interiorul autoturismelor, mai ales în locuri la vedere, indiferent dacă ați parcat mașina într-o parcare special amenajată sau pe străzi lăturalnice, mai puțin circulate! Puteți fi victima unei infracțiuni.
- Pentru asigurarea unui climat de linişte şi siguranţă, precum şi pentru evitarea apariţiei unor situaţii conflictuale de natură să tulbure ordinea şi liniştea publică în această perioadă, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Prahova recomandă cetățenilor să manifeste răbdare, să respecte indicaţiile forţelor de ordine şi să evite implicarea în conflicte de orice natură”, au mai transmis reprezentanții IJP Prahova.
Jandarmii acționează în special în zonele montane și în localitățile în care sunt organizate evenimente cu număr mare de participanți
„Efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Prahova vor fi în mijlocul comunității, atât pentru asigurarea măsurilor de ordine publică cât și pentru a participa în cadrul ceremonialelor militare și religioase prilejuite de sărbătorirea Zilei Naționale a României.
Tot acum începe, în mod oficial și sezonul de iarnă, fapt marcat în anumite localități prin aprinderea iluminatului festiv și organizarea unor spectacole care atrag un număr însemnat de participanți și unde jandarmii prahoveni vor asigura măsurile de ordine.
Celor care aleg zona montană, în acest weekend, având în vedere că vremea este imprevizibilă și prognoza arată condiții de iarnă cu vizibilitate redusă, le facem câteva recomandări:
- dacă intenționați să mergeți în drumeții analizați cu atenție traseul pe care doriți să îl parcurgeți;
- asigurați-vă că este omologat și deschis;
- echipați-vă adecvat condițiilor meteo
- asigurați-vă că mijloacele de comunicații au bateria încărcată și aveți acumulator de rezervă;
- încercați să rămâneți în zona cu semnal de telefonie mobilă;
- asigurați-vă că aveți apă și alimente suficiente pentru perioada necesară parcurgerii traseului ales;
- nu ignorați posibilitatea întâlnirii cu animale sălbatice;
- dacă sunteți în pericol sau aveți nevoie de sprijin, adresați-vă cu încredere jandarmilor aflați în serviciu sau apelați numărul unic de urgență 112”, au transmis reprezentanții Inspectoratului Județean de Jandarmi Prahova.


