MARTISOR | Ateliere de confecţionare a mărţişoarelor tradiţionale, în Ploieşti

MARTISOR | Ateliere de confecţionare a mărţişoarelor tradiţionale, în Ploieşti

MARTISOR Centrul Județean de Cultură Prahova organizează în perioada 27 februarie - 1 martie 2023 ateliere de confecționare a mărțișoarelor, după modele tradiționale specifice județului Prahova.

Atelierele se vor desfășura la Palatul Culturii, salonul Orion, etajul al doilea, în intervalul 10:00-15:00, au anunţat organizatorii, într-un comunicat de presă transmis miercuri.

MARTISOR Cu acest prilej va fi proiectat un material de prezentare privind modul de confecționare a mărțișoarelor, materialele utilizate, semnificații și superstiții legate de șnurul alb-roșu, originile acestuia, modele de mărțișoare din țară și, în special, din județul Prahova. Atelierul va oferi participanților posibilitatea de a-și crea propriile mărțișoare, într-un mediu prietenos și creativ, sub îndrumarea experților din cadrul Serviciului Cercetare, Îndrumare și Valorificre a Patrimoniului Cultural, au mai precizat organizatorii.

"Întregul eveniment urmărește promovarea valorilor județului Prahova, în cazul de față a tradiției confecționării de mărțișoare după tiparele zonei, fiind o reală oportunitate de educare a tinerilor în spiritul păstrării tradiției populare, o alternativă la tendințele actuale de îndepărtare de fondul cultural autohton. Trebuie menționat faptul că, începând cu data de 6 decembrie 2017, «Mărțișorul» a fost inclus în Lista reprezentativă a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanității UNESCO, în baza unui dosar multinațional coordonat de România și elaborat împreună cu Republica Moldova, Republica Macedonia și Republica Bulgaria", se mai precizează în comunicatul de presă.

MARTISOR Evenimentul se află la a şaptea ediţie.

Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!