Mineriada 1990: Ion Iliescu, audiat la domiciliu, de o echipă de anchetatori de la Parchetul General

Mineriada

Fostul președinte al României Ion Iliescu va fi audiat miercuri, la locuința sa, de anchetatori de la Parchetul General, în dosarul Mineriadei din iunie 1990.

Deoarece Ion Iliescu nu se poate deplasa la sediul Parchetului, având 95 de ani, în cazul său se aplică o procedură specială, urmând să fie audiat la domiciliu, în jurul orei 14:00, potrivit Agerpres.
Procurorii trebuie să refacă ancheta în acest dosar, după ce probele strânse de anchetatori au fost anulate în instanță.
Inițial, în iunie 2017, fostul președinte Ion Iliescu a fost trimis în judecată pentru infracțiuni contra umanității, alături de fostul premier Petre Roman și de fostul director SRI Virgil Măgureanu, însă în decembrie 2020 Înalta Curte de Casație și Justiție a decis restituirea dosarului la Parchetul Militar, pentru refacerea de la zero a anchetei.
Ion Iliescu era acuzat de procurorii militari că a dat ordinul pentru evacuarea în forță a manifestanților din Piața Universității, inclusiv prin folosirea unor muncitori din marile întreprinderi din București. 

Fostul premier Petre Roman s-a prezentat miercuri dimineață la Parchetul General, el fiind chemat de procurori pentru a i se aduce la cunoștință faptul că are calitatea de inculpat, fiind acuzat de infracțiuni contra umanității.
Gelu-Voican Voiculescu, citat în acelaşi dosar, a solicitat reprogramarea întâlnirii cu procurorii.