Misiune umanitară a Forțelor Aeriene Române. Doi pacienți cu arsuri au fost transportați la Bruxelles

Misiune umanitară

O aeronavă C-27 J Spartan a Forțelor Aeriene Române, configurată pentru misiuni medicale, a decolat sâmbătă, din Baza 90 Transport Aerian din Otopeni, la solicitarea Departamentului pentru Situații de Urgență.

Telegram

Potrivit DSU, aeronava a efectuat o misiune de transport umanitar pe ruta Otopeni - Bacău - Bruxelles (Belgia), și a avut la bord doi pacienți cu arsuri.

Echipa medicală care a monitorizat pacienții pe timpul zborului a fost formată din specialiști ai Forțelor Aeriene Române și ai Spitalului Clinic de Urgență – București.

Aeronava a decolat de la Bacău sâmbătă, 27 decembrie, în jurul orei 17.30.

 

Sursă foto DSU