Nicușor Dan depune luni jurământul și devine al cincilea președinte al României

nicușor dan președinte

Luni, în plenul Parlamentului și la Palatul Cotroceni vor avea loc ceremoniile care marchează începutul mandatului lui Nicușor Dan ca președinte al României.

Preşedintele ales Nicușor Dan va depune jurământul luni, de la ora 12.00, în plenul comun al Camerei Deputaţilor şi Senatului. La ședința solemnă au fost invitați să participe reprezentanții Executivul, foştii şefi ai statului, membrii Casei Regale, reprezentanți ai mai multor instituții publice, europarlamentari, precum și Roxana Mînzatu - Comisar european pentru drepturi sociale, respectiv Iulia Ramona Chiriac, şefa Reprezentanţei Comisiei Europene la Bucureşti.

De la ora 13.00, la Palatul Cotroceni va avea loc ceremonia militară cu prilejul învestirii în funcţie a lui Nicușor Dan.

La ora 13.35 va avea loc ceremonia de predare - primire a mandatului, ultimul pas pentru ca Nicușor Dan să-și înceapă mandatul de președinte. Din acel moment se va încheia mandatul de președinte interimar al lui Ilie Bolojan, care va reveni la Senat.

Mandatul Preşedintelui României este de 5 ani şi se exercită de la data depunerii jurământului.

O persoană poate avea cel mult două mandate, dar acestea pot fi și succesive.

Preşedintele României îşi exercită mandatul până la depunerea jurământului de Preşedintele nou ales.