O nouă stație de ambulanță va fi deschisă în Ploiești, pentru reducerea timpului de răspuns la urgențele din estul municipiului

stație ambulanță Mihai Bravu

Ploieștiul va avea o nouă stație de ambulanță în cartierul Mihai Bravu. Aceasta va fi înființată pentru a permite intervenții mai rapide la solicitările venite din jumătatea estică a municipiului.

„În urma discuțiilor purtate împreuna cu prefectul județului Prahova, Daniel Nicodim, și reprezentanții Serviciului de Ambulanță Județean, va fi deschis un nou sediu al acestei instituții in zona Mihai Bravu a orașului.

Intrăm astfel, din acest punct de vedere, în categoria orașelor civilizate care au cel putin două centre dedicate serviciilor medicale de urgență la domiciliu, tocmai pentru ca timpul de reacție să se diminueze și astfel să poată fi salvate cât mai multe vieți”, a anunțat consilierul local Valentin Marcu.

Singura stație de acest fel din oraș funcționează, în prezent, pe Șoseaua Vestului, în apropiere de intersecția de la Ofelia.