O ploieșteancă a fost amendată cu 12.000 de lei după ce a fost prinsă aruncând moloz pe malul pârâului Dâmbu

moloz deșeuri dâmbu

Cazul a fost reclamat prin dispeceratul Poliției Locale Ploiești, iar echipajul ajuns la fața locului a descoperit că o femeie din zonă arunca, într-adevăr, pe malul și în albia pârâului Dâmbu, molozul rezultat din renovarea locuinței.

„Un echipaj din cadrul Serviciului Protecția Mediului s-a deplasat, în cursul zilei de 14.11.2025, pentru verificarea aspectelor semnalate.

Pe strada Pielari, polițiștii locali au identificat imobilul unde se efectuau lucrări de renovare, de unde au fost transportate, cu roaba, deșeurile depuse pe malul și în albia pârâului Dâmbu, zonă recent igienizată în cadrul unui amplu program al municipalității.

Proprietara locuinței, numita G.L, în vârstă de 62 de ani, a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 10.000 lei - în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 195/2005.

De asemenea, pentru lipsa contractului de preluare a deșeurilor menajere cu operatorul de salubritate, femeia a fost amendată cu 2.000 lei, conform H.C.L. nr. 676/2024”, a informat Poliția Locală Ploiești.

Ca măsură complementară, ploieșteanca a fost pusă să ridice molozul și restul deșeurilor și să readucă terenului la starea inițială, polițiștii locali urmând să revină pentru verificarea respectării dispozițiilor.

„Abandonarea deșeurilor în albia pârâului Dâmbu, pe spațiile verzi sau pe domeniul public constituie contravenție și se sancționează conform normelor de gospodărire a municipiului Ploiești, în funcție de gravitatea faptei”, au subliniat reprezentanții Poliției Locale.

Sursa foto: Poliția Locală Ploiești