OLD CARS RALLY | Restricții de trafic în centrul Ploieștiului, vineri, pentru o paradă a mașinilor de epocă

OLD CARS RALLY | Restricții de trafic în centrul Ploieștiului, vineri, pentru o paradă a mașinilor de epocă

Restricții de trafic, vineri dimineață, în centrul municipiului Ploiești. Strada Erou Călin Cătălin va fi închisă pe tronsonul dintre Palatul Culturii și Palatul Administrativ, pentru organizarea unei expoziții de mașini de epocă, urmată de o paradă, în cadrul evenimentului "OLD CARS RALLY CHEIA 2023".

Evenimentul este organizat de Retromobil Club Romania și se va derula pe durata a două zile, vineri și sâmbătă. Startul se va da vineri, începând cu ora 10.00. Până atunci, mașinile de epocă participante, 40 la număr, vor fi expuse în parcarea situată pe strada Erou Călin Cătălin, între Palatul Culturii și Palatul Administrativ. Automat, alte mașini nu vor avea acces, vineri dimineață, în parcarea respectivă. În schimb, mașinile participante la eveniment vor continua traseul pe Bulevardul Republicii, până la ieșirea din municipiu, în trafic liber, a anunțat Primăria Ploiești, într-un comunicat de presă transmis miercuri.

Startul etapei din Old Cars Rally se dă vineri la ora 10.00

"Comisia Municipală pentru Transport şi Siguranța Circulației a aprobat solicitarea Asociației Clubului Vehiculelor de Epocă privind închiderea circulației rutiere și eliberarea parcării de pe strada Erou Călin Cătălin (colț cu B-dul Republicii până la colț cu strada Emile Zola – zona dintre Palatul Culturii și Palatul Administrativ – intrarea B), în vederea parcării a 40 de automobile istorice, în dimineața zilei de vineri, 9 iunie 2023. Precizăm că Asociația Clubul Vehiculelor de Epocă din Romania organizează, în perioada 9-10 iunie 2023, evenimentul «OLD CARS RALLY CHEIA 2023», raliu de regularitate destinat posesorilor de vehicule istorice, etapa I-a din cadrul CAMPIONATULUI DE RALIURI DE REGULARITATE PENTRU VEHICULE ISTORICE, organizat de autoritatea națională în domeniu «Retromobil Club Romania»", a menționat administrația publică locală, în comunicatul de miercuri.

"Startul evenimentului va fi dat vineri, 9 iunie a.c., din fata Palatului Culturii din Ploiești (ora 10:01 start echipaj nr.1). Startul complet al acestei competiții se va derula în ziua respectivă, între orele 10.00-11.00, pe sensul de mers spre Bulevardul Republicii, iar traseul va continua pe această arteră principală de circulație, până la ieșirea din municipiul Ploiești, în trafic liber, cu respectarea tuturor regulilor de circulație", se mai arată în comunicatul transmis de Primăria Ploiești.

Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!