Peluza Latină, reacție publică după incidentele din Giulești, de la meciul Rapid - Petrolul: „Doar Jandarmeria Română a fost cea care ne-a oprit intrarea pe stadion”

petrolul rapid scandal suporteri giulești

Incidentele în tribuna în care se aflau suporterii Petrolul Ploiești au început la scurt timp după starul partidei din Giulești. La un moment dat, jandarmii au fost nevoiți să intervină cu gaze lacrimogene, iar susținătorii „lupilor” au fost păziți până la final.

Potrivit GSP, în minutul 20, mai mulți fani petroliști au început să își împartă pumni, iar jandarmii au intervenit imediat și i-au împins pe ultrași spre partea de sus a peluzei. Forțele de ordine au foslosit gaze lacrimogene, în timp ce susținătorii gazdelor au început să strige „Libertate pentru suporteri”! În startul reprizei secunde, fanii Petrolului au început să arunce cu torțe către teren, dar și spre Tribuna a 2-a, iar aproximativ 100 din cei 500 aflați pe stadion au fost evacuați.

După incidente cele întâmplate, jandarmii au sesizat organele de urmărire penală, pentru că au fost folosite ilegal materiale pirotehnice, conform Legii 126/1995. De asemenea, au fost aplicate 18 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 70.630 de lei, inclusiv:

  • 3 sancțiuni, în valoare de 48.000 de lei, au fost aplicate organizatorului evenimentului sportiv,
  • 2 sancțiuni, în valoare de 20.000 de lei, au vizat societatea specializată de pază și protecție, pentru nerespectarea obligațiilor ce îi revin,
  • 4 sancțiuni complementare de interzicere a accesului la competițiile sportive, pe o perioadă cuprinsă între 6 luni și un an

Reprezentanții Jandarmeriei Capitalei au precizat că verificările continuă pentru identificarea altor persoane care au încălcat legea, urmând ca acestea să fie sancționate în funcție de faptele constatate.

La două zile distanță, Peluza Latină a publicat, pe pagina de Facebook, un mesaj referitor la evenimentele din Giulești:

Adevărul este unic, dar fiecare îl vede în felul lui! De aceea vrem să prezentăm realitatea, scurt și la obiect, pe care o veți interpreta cum doriți:

La meciul de vineri, doar Jandarmeria Română a fost cea care ne-a oprit intrarea pe stadion.

Un lucru rămâne clar:

Petrolule, să știi că noi am fost, suntem si vom fi mereu lângă tine, din pasiune, nu pentru afaceri.

Până la capăt!

Sursa foto: captură video golazo.ro