Aproximativ 300 de persoane au participat, astăzi, la un protest derulat în centrul Ploieștiului, simultan cu alte sute de acțiuni similare organizate în toată țara. După aproximativ jumătate de oră în mulțime, liderul AUR, George Simion, și câțiva protestatari, au urcat în biroul primarului Mihai Polițeanu.
Acțiuni de protest au avut loc, joi, în peste 500 de locații din țară, potrivit reprezentanților AUR, care spun că nemulțumirea oamenilor este îndreptată „împotriva taxelor și impozitelor locale majorate de Guvernul Bolojan, dar și față de noul pachet de măsuri fiscale pregătit de Executiv”.
La Ploiești au fost prezenți, în fața Primăriei, aproximativ 300 de cetățeni, dar și mai mulți reprezentanți AUR Prahova, cărora li s-a alăturat și președintele partidului, George Simion.
„România reală nu mai suportă noile biruri, taxe, care nu fac decât să îngroape România construită de părinții și bunicii noștri. (...) Suferă pătura de jos și privilegiații tot acolo sunt”, le-a spus Simion protestatarilor adunați în centrul orașului.
Ulterior, acesta, alături de câțiva cetățeni, a mers la o discuție de câteva zeci de minute în biroul primarului Mihai Polițeanu.
În cea mai mare a timpului, oamenii i-au reproșat edilului probleme administrative și nu numai. George Simion a intervenit spre finalul dialogului, cu o retorică politică blocată de Polițeanu, care i-a amintit liderului AUR de situația delicată a viceprimarului municipiului, Alexandru Săraru, candidat la alegerile locale din partea Alianței pentru Unirea Românilor.
În contextul acțiunilor de protest de astăzi, din toată țara, europarlamentarul AUR Gheorghe Piperea a anunțat că sunt sute de acțiuni juridice împotriva hotărârilor prin care consiliile locale au aprobat majorarea taxelor și a impozitelor.
„Cred că am demonstrat toate elementele necesare pentru a se dispune suspendarea acestei hotărâri, pentru că într-adevăr este un caz bine justificat și că este vorba de o pagubă iminentă. (...) Sunt mai multe sute de astfel de cereri făcute împotriva deciziilor UAT-urilor din țară. Cred că ne apropiem de cifra de 500”, a transmis europarlamentarul AUR.
Românii care au ieșit astăzi în stradă spun că vor continua protestele împotriva guvernanților atât timp cât Guvernul Bolojan insistă să impună măsuril de austeritate care afectează categoriile vulnerabile.


