Radu Țincu, medic primar ATI, anticipează că numărul de pacienți COVID-19 din secțiile de Terapie Intensivă va scădea abia peste 10-14 zile, având în vedere că există un decalaj între momentul diagnosticării și fazele mai grave ale bolii. „Cel mai probabil presiunea pe Terapie Intensivă se va menține în continuare în creștere în perioada următoare”, a afirmat specialistul, vineri, potrivit b1tv.ro.
Întrebat de ce crește numărul pacienților internați în ATI, având în vedere că bilanțul infectărilor nou-depistate este în scădere, medicul a explicat: „Pentru că există un decalaj în ceea ce privește diagnosticarea pacienților cu Covid în comunitate. Știm deja, că avem o experiență de peste un an și jumătate, că există un decalaj de două săptămâni dintre momentul în care sunt diagnosticați și încep să dezvolte anumite semne și simptome de gravitate și să necesite admisia în Terapie Intensivă. Ceea ce ieri a intrat în Terapie Intensivă sunt pacienții diagnosticați în urmă cu aproximativ 10-14 zile, iar în ceea ce privește trendul în perioada următoare, având în vedere că am avut o perioadă lungă de timp cu peste 16.000-17.000 de pacienți diagnosticați în fiecare zi, cel mai probabil presiunea pe Terapie Intensivă se va menține în continuare în creștere în perioada următoare. Anticipez că vom înregistra o scădere a numărului de cazuri din Terapie Intensivă undeva la 10-14 zile din acest moment și anticipez că vom avea și o scădere a mortalității undeva la 3-4 săptămâni de la acest moment”.
Dincolo de respectarea măsurilor sanitare este necesar să continuăm procesul de vaccinare
„Din păcate, și acum suntem supraaglomerați. Sunt în continuare pacienți care așteaptă în camerele de gardă să fie preluați. Pe de altă parte, am văzut că se transferă pacienți și în alte țări, ceea ce arată gradul de epuizare a capacității sanitare a României. Cel mai important lucru este ca măcar acum (…) populația să respecte măsurile sanitare de protecție individuală și, în acest fel, cu toții să participăm la acest efort național de reducere a intensității valului 4. E nevoie dincolo de respectarea măsurilor sanitare, care vor duce la oprirea valului 4, să continuăm procesul de vaccinare. Pentru că, în lipsa imunizării colective, cel mai probabil la începutul anului viitor va exista o nouă creștere a numărului de cazuri din cauza faptului că populația nu este imunizată suficient”, a adăugat Radu Țincu.
Foto: b1tv.ro
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!