Zona montană a celor trei județe se află iar sub avertizare cod roșu vânt. Atenționarea este una nowcasting și expiră la ora 17.00.
ANM a emis codrul roșu pentru nordul județelor Prahova, Dâmbovița și Argeș unde, în această după-amiază, la altitudini peste 1800 m, se vor înregistra intensificări puternice ale vântului care vor depăși la rafală 145 km/h.
De asemenea, meteorologii au prelungit și avertizarea cod portocaliu pentru Carpații Meridionali, unde până vineri seară, la ora 20.00, vor fi precipitații abundente, iar prin acumulare se vor înregistra cantități de peste 50...70 l/mp. La început vor predomina ploile, iar pe parcursul zilei de vineri (20 ianuarie), în general la altitudini de peste 1200 m, va ninge și local se va depune strat consistent de zăpadă. În zona înaltă (la peste 1700 m) vor fi intervale în care va fi viscol puternic (rafale de peste 100...110 km/h) și vizibilitate redusă.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!


