VIDEO 🎦 Sicriul cu rămășițele pământești ale lui Grigore Alexandru Ghyka, ultimul Domn al Moldovei, va fi depus duminică la Palatul Cotroceni

repatriere rămășițe Grigore Alexandru Ghyka

Sicriul cu rămășițele pământești ale lui Grigore Alexandru Ghyka să fie depus duminică, 9 noiembrie 2025, în Sala Unirii a Palatului Cotroceni, conform deciziei luate de președintele Nicușor Dan. Vineri, în cimitirul din localitate Le Mée-sur-Seine din Franța a avut loc ceremonia religioasă de deshumare a rămășițelor pământești, care au fost repatriate, urmând să fie înhumate la Iași.

Parcursul istoric al țării noastre a fost definit de intervențiile majore ale unor figuri remarcabile care, prin decizii ferme, au făcut posibilă întemeierea și modernizarea unor instituții. O astfel de personalitate emblematică a fost Grigore Alexandru Ghyka, domn al Moldovei între 1849–1853 și 1854–1856.

Grigore Alexandru Ghyka a pus binele comun mai presus de interesele proprii, promovând principii moderne de guvernare și dreptate socială. În timpul domniei sale, au fost adoptate reforme esențiale pentru societate, precum dezrobirea romilor, abolirea cenzurii sau reducerea taxelor comerciale. De numele său se leagă înființarea Jandarmeriei Române, după model francez, dar și prima maternitate publică din țară, Institutul Gregorian, finanțată din fonduri personale.

Prin repatrierea rămășițelor pământești ale Domnitorului Ghyka, statul român face un gest de restituire morală și de prețuire a unei personalități unice. România își reunește astfel simbolic istoria cu prezentul, aducând acasă un domnitor vizionar, care a trăit și a acționat pentru modernizarea societății în numele libertății, al dreptății și al demnității naționale”, au subliniat reprezentanții Administrației Prezidențiale, după ce vineri, în cimitirul din localitatea Le Mée-sur-Seine din Franța, a avut loc ceremonia religioasă de deshumare a rămășițelor pământești ale Domnitorului Grigore Alexandru Ghyka, ultimul Domn al Moldovei și întemeietorul Jandarmeriei Române.

„Ceremonia s-a desfășurat în prezența descendenților Domnitorului Ghyka, a Excelenței Sale doamna Ioana BIVOLARU, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al României la Paris, a directorului general adjunct al Jandarmeriei Franceze, general de corp de armată André PETILLOT, a comandantului Academiei Militare a Jandarmeriei Naționale Franceze, general de divizie Frantz TAVART, precum și a prim-adjunctului inspectorului general al Jandarmeriei Române, general-maior Cătălin STEGĂROIU.

Un alt moment a avut loc la sediul Academiei Militare a Jandarmeriei Naționale Franceze unde Garda Republicană Franceză a prezentat onorul militar domnitorului Grigore Alexandru Ghyka, sicriul fiind apoi depus pe platoul principal al Academiei.

Garda care a purtat pe umeri sicriul cu osemintele Domnitorului a fost alcătuită din jandarmi francezi, precum și jandarmi români din cadrul Gărzii de Onoare a Jandarmeriei Române”, au precizat reprezentanții Jandarmeriei.

Sicriul cu rămășițele pământești a ajuns în România vineri seară, cu o cursă Tarom, pentru a fi depus la Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” de la sediul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române. Astăzi, acesta va fi adus la Cotroceni, urmând ca rămășițele să fie înhumate, ulterior, la Iași.

Detalii privind accesul publicului larg la Palatul Cotroceni:

> Accesul în Complexul „Palat Cotroceni” se realizează în intervalul 10:00-20:00, în baza documentului de identitate.

> Pentru acordarea accesului în incinta Complexului, publicul se va supune unui control de securitate individual și al bagajelor, la solicitarea personalului de securitate.

> Traseul de vizitare va fi: intrare la Poarta Leu Pietonal (Bulevardul Geniului, nr. 1-3) și ieșire pe la poarta principală din Bulevardul Profesor Doctor Gheorghe Marinescu.

> Nu este permis accesul cu flori sau lumânări în interiorul clădirii Palatului Cotroceni. Florile sau lumânările NU se pot depune personal la catafalc. Acestea pot fi depuse în pridvorul Bisericii Cotroceni.

> Persoanele prezente la Palatul Cotroceni pentru a-și aduce omagiul la catafalc sunt rugate să respecte următoarele reguli:

  • să respecte măsurile de ordine interioară și să coopereze cu personalul specializat al Serviciului de Protecție și Pază pe timpul verificărilor de securitate care se vor efectua în curtea și în interiorul Palatului Cotroceni;
  • să respecte orarul activităților și traseul de deplasare stabilit de organizatori, precum și indicațiile personalului specializat al Administrației Prezidențiale și al SPP;
  • să NU aducă obiecte personale (volume, scrisori, ilustrate, documente sau fotografii).