Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a prezentat, miercuri, primele concluzii ale Corpului de control, după verificările privind criza apei, dar și primele sancțiuni. Aceasta a anunțat că a fost demisă șefa de la ABA Buzău - Ialomița și a ținut să-i mulțumească pentru activitate directorului de la „Apele Române, care și-a dat demisia de onoare. Mâine se discută și despre înlocuirea directorului și a directorului tehnic din cadrul ESZ Prahova, care ar urma să fie desființată. Între timp, întreaga poveste ajunge pe masa procurorilor Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
„Există suficient de multe dovezi care să arate nevoia de a lua măsuri de urgență. Eu am spus-o și continui să spun foarte clar: cred că este nevoie să fie demiteri ale persoanelor care sunt vinovate de această situație. Mai departe de atât, analizăm în perioada imediat următoare și redactarea hotărârii de guvern care să desființeze acest CA, de fapt această companie cu totul (operatorul de apă ESZ Prahova - n.r.), pentru că așa cum am menționat în ultimele zile, oricum este o structură care și-a arătat limitele și în situații de criză, dar și în situația de zi cu zi. La Prahova oamenii plătesc practic unele dintre cele mai mari prețuri la apă, iar situația acestei companii, existența companiei acesteia este unul dintre motivele pentru care acest lucru se întâmplă. (...) Mâine are loc ședința consiliului de conducere de la nivel Apele Române. Acest for poate să mandateze consiliul de administrație de la operatorul ESZ să analizeze, să ia în considerare raportul cu concluziile preliminare. Doar membrii din consiliul de administrație al operatorului vor putea să ia decizia de demitere sau nu a acestor directori”, a anunțat ministrul Diana Buzoianu.
CRIZA APEI. Puțurile de apă ale OMV Petrom de la Bănești ar putea fi cumpărate de Hidro Prahova, pentru alimentarea localităților din zonă
Aceasta a precizat că Florin Ghiță și-a dat demisia de onoare din funcția de director la „Apele Române”, iar șefa de la Administrația Bazinală a Apelor Buzău-Ialomița a fost demisă. „În perioada următoare va fi director general domnul Sorin Rândașu, care este directorul pentru Departamentul pentru Situații de Urgență și va ocupa funcția de director general pentru o săptămână, maxim două”, a spus Buzoianu despre interimatul la ANAR.
Buzoianu aștepta să fie anunțată de ESZ că mâlul nu poate fi transformat în apă de băut
Ministrul a precizat că, potrivit raportului Corpului de control, arată că Administraţia Bazinală Buzău Ialomiţa nu a informat operatorul ESZ, până la data de 22 octombrie, cu privire la acţiunile luate pentru scăderea apei, și că nu au fost îndeplinite măsurile de a informa utilizatorii din aval sau autorităţile locale cu privire la posibilitatea, riscul de a creşte turbiditatea în urma acestor lucrări. „Este foarte clar că întocmirea documentelor şi modul de desfăşurare a acţiunilor de scădere a nivelului apei s-a prelungit foarte mult (...) până la intrare în sezonul rece, cu riscuri mari din punct de vedere meteorologic şi hidrologic pentru aceste lucrări. Şi nu au fost făcute în perioada 2023 până în prezent verificări cu privire la operatorul de apă ESZ, privind modul de desfăşurare a prevederilor autorizaţiei de gospodărire a apelor”, a anunţat Buzoianu.
CRIZA APEI. ESZ Prahova publică documentele transmise la București și o amenință cu procese pe Diana Buzoianu, ministrul Mediului
Potrivit ministrului, după ce a luat la cunoştinţă, în 22 octombrie, că nivelul apei din barajul Paltinu va fi scăzut, ceea ce va duce la creşterea turbidităţii apei, operatorul ESZ „nu a dispus niciun fel de observaţii, nu a dispus niciun fel de măsuri în acest sens, pentru a minimiza acest risc”. „Operatorul de apă ESZ nu a luat măsurile de asigurare a rezervelor de apă în vederea asigurării debitelor necesare pentru staţia de tratare Voila, nu a fost respectată prevederea autorizaţiei de gospodărire care menţionează expres obligaţia de întreţinere a construcţiilor şi instalaţiilor de captare, nu au fost luate măsurile operative pentru asigurarea funcţionării respectării acestor structuri şi, bineînţeles, nu au fost informate imediat autorităţile în momentul în care a apărut incidentul de la lacul Paltinu”, arată concluziile controlului.
„Am avut asigurări, date inclusiv în scris de către Administraţia Bazinală Buzău-Ialomiţa, iar operatorul de apă ESZ, deşi a luat la cunoştinţă că va creşte turbiditatea, nu a menţionat absolut niciodată că nu va face faţă sau nu a menţionat măcar limitele la care va face faţă odată cu creşterea turbidităţii. Deci sunt două autorităţi, una dintre ele a ales pur şi simplu să ignore toate informaţiile, cealaltă a dat asigurări ferme că nu se va opri apa pentru populaţie”, explică Diana Buzoianu, reclamând totodată, în ceea ce priveşte Administraţia Naţională „Apele Române”, începând din anul 2013, deşi exista obligaţia de a fi făcute controale cu privire la sistemul gestionat de operatorul de apă ESZ, nu a fost realizat niciun control.
Raportul privind criza apei, la Parchet
„Concluziile Raportului au fost deja trimise către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie”, a mai anunțat ministrul Diana Buzoianu, precizând că nu au fost formulate reclamaţii cu privire la o infracţiune anume: „Noi am transmis aceste concluzii cu privire la obligaţiile care nu au fost respectate de către operatorul ESZ şi de către ABA Buzău Ialomiţa în mod expres, nu am menţionat o infracţiune pentru că nu este atribuţia noastră să stabilim care sunt infracţiunile care trebuie să fie identificate, dar am transmis acest document. Obligaţiile care au fost încălcate trebuie să fie analizate de către Parchet să vedem dacă constituie şi fapte de natură penală”.
Deficitul de precipitații specific lunilor de iarnă ar putea crea noi probleme la alimentarea cu apă din sursa Paltinu. Avertismentul reprezentanților „Apele Române”


