Autorităţile locale anunţă că luni după-amiază vor fi restricţii de circulaţie în zona stadionului "Ilie Oană" din Ploieşti, timp de cinci ore şi jumătate. Măsura a fost luată pentru desfăşurarea în bune condiţii a meciului de fotbal dintre Petrolul şi CS Mioveni, din prima ligă a României.
Decizia a fost luată vineri de către Comisia Municipală pentru Transport şi Suguranţa Circulaţiei. Restricţiile se vor aplica pe străzile din vecinătatea arenei ploieştene începând de la ora 14.30, cu trei ore înainte de începerea partidei de fotbal.
Restricţii de trafic, luni, în zona stadionului "Ilie Oană" Ploieşti
Străzile vizate sunt Stadionului, Alexandru Vlahuţă şi Mihai Bravu, a anunţat Primăria Ploieşti, într-un comunicat de presă transmis vineri.
"Primăria municipiului Ploiești informează cetățenii că luni, 10 aprilie 2023, în intervalul orar 14.30 - 20.00, circulația rutieră și cea pietonală vor fi restricționate în zona stadionului Ilie Oană, pe străzile Stadionului, Alexandru Vlahuță și Mihai Bravu, din Ploiești. Măsurile au fost aprobate în ședința Comisiei Municipale pentru Transport și Siguranța Circulației, întrunită vineri, 7 aprilie 2023, în vederea desfășurării, în condițiile impuse de Federația Română de Fotbal si Inspectoratul de Jandarmi Prahova, a meciului oficial din cadrul Ligii 1, între echipele FC PETROLUL PLOIEȘTI și CS MIOVENI, care va avea loc LUNI – 10.04.2023, începând cu ora 17.30", se arată în comunicatul de presă transmis vineri de administraţia locală ploieşteană.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!


