Restricţii în Ploieşti. O stradă din centru va fi închisă până sâmbătă seară

Restricţii în Ploieşti. O stradă din centru va fi închisă până sâmbătă seară

Restricţii de trafic în centrul municipiului Ploieşti! Strada Erou Călin Cătălin, dintre Palatul Culturii şi Palatul Administrativ, va fi închisă începând de joi noapte şi până sâmbătă, pentru desfăşurarea în condiţii optime a Zilei Forţelor Terestre, eveniment organizat sub egida Ministerului Apărării.

Strada dintre cele două palate va fi închisă, iar parcarea cu plată de aici va fi eliberată, începând de joi, de la ora 23.00, a anunţat Primăria Ploieşti, într-un comunicat de presă. Măsura a fost dispusă de către Comisia Municipală pentru Siguranţa Circulaţiei, pentru derularea în bune condiţii a evenimentului festiv organizat de Armata Română.

"Comisia Municipală pentru Transport și Siguranța Circulației a aprobat solicitarea Ministerului Apărării Naționale privind restricționarea circulației rutiere și eliberarea parcării de pe strada Erou Călin Cătălin (colț cu Bulevardul Republicii până la colț cu strada Emile Zola - perimetrul dintre Palatul Culturii și Palatul Administrativ - intrarea B)", anunţă Primăria Ploieşti, într-un comunicat transmis joi.

"Restricționarea circulației rutiere se va aplica de astăzi, ora 23.00 și până sâmbătă 22 aprilie a.c., ora 20.00. Măsura a fost dispusă în desfășurării în condiții optime a evenimentului «Ziua Forțelor Terestre»", a mai detaliat administraţia ploieşteană.

Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!