Serbările Toamnei, în weekend, la Câmpina. Ce vedete vor urca pe scena festivalului din acest an

Ediția din 2024 a festivalului Serbările Toamnei are loc la Câmpina, în perioada 28 - 29 septembrie. Organizatorii au anunțat programul evenimentului.

Festivalul de toamnă de la Câmpina a ajuns la a XIV-a ediție, una care va aduce alături de câmpineni, ca de fiecare dată, artiști îndrăgiți. Pe afișul evenimentului se află Mariana Ionescu Căpitănescu, Florin Vasilică, Andreea Bănică, Elena Gheorghe, dar și alți artiști care vor întreține atmosfera în cele două zile de sărbătoare.

festivalul este organizat de Primăria și Consiliul Local Câmpina, prin Casa de Cultură „Geo Bogza”. Acesta beneficiază, în 2024, de o alocare de aproximativ 180.000 de lei, de la bugetul local, la care se adaugă suma de 50.000 de lei pentru premierea olimpicilor și a sportivilor campioni și vicecampioni naționali.

Program

Sâmbătă, 28 septembrie

9.30 – Premierea elevilor olimpici și a sportivilor
11.30 – Recital Clubul Copiilor Câmpina
12.30 – Elif Andrada Toprak
13.00 – HORA PRAHOVEANĂ - Defilarea ansamblurilor folclorice participante: Ansamblul “Ghiocelul”, Ansamblul “Tineretului”, Ansamblul “Calabreaza”, Ansamblul “Dor, doruleț”
15.00 – Grupul vocal “Dor, Doruleț” al Casei de Ajutor Reciproc al Pensionarilor Câmpina
15.30 – Florile Prahovei
17.00 – Recital Ofelia Hărănguș
18.00 – Recital Polina Gheorghe
19.00 – Concert MARIANA IONESCU CĂPITĂNESCU
20.00 – Concert FLORIN VASILICĂ și Grupul “TELEORMANUL”

Duminică, 29 septembrie

10.00 – Recital Clubul Copiilor Câmpina
10.30 – Euterpe Arts Academy
11.00 – Trupa Tempestas
12.00 – Clubul de Salsa Câmpina
12.30 – Ioana Crijanovschi
12.45 – Georgiana Ursuleanu
13.00 – Teodora Fodac
16.00 – Trupa CHONDRIAX
16.30 – Formația CELESTA
17.30 – Livia Pisăliță
19.00 – Concert ANDREEA BĂNICĂ
20.00 – Concert ELENA GHEORGHE & Band