Termen de judecată, la Tribunalul Prahova, privind contestația DNA referitor la eliberarea condiționată a fostului ministru Elena Udrea

contestație eliberare elena udrea

Tribunalul Prahova a stabilit primul termen de judecată în cazul contestației pe care procurorii DNA au formulat-o față de hotărârea Judecătoriei Ploiești care a aprobat ca Elena Udrea să fie eliberată condiționat.

Judecătoria Ploiești a aprobat eliberarea condiționată a Elenei Udrea săptămâna trecută, iar hotărârea a fost contestată imediat de procurorii DNA.

Tribunalul a anunțat că termenul de judecată va fi 17 iulie.

În cazul în care contestația procurorilor va fi respinsă, hotărârea privind eliberarea condiționată devine definitivă și fostul ministru poate părăsi Penitenciarul de la Târgșor, după ce a executat aproape 4 ani din cei șase ai pedepsei primite în dosarul „Gala Bute”.