Un echipaj al Poliției Locale Ploiești a făcut verificări, luni, în Bariera București, în urma unei sesizări care reclama că mai multe mașini sunt oprite neregulamentare și blochează vizibilitatea la o trecere de pietoni.
Sesizarea se referea la o situație apărută la intersecția dintre Bd. București și str. Bărcănești.
PLOIEȘTI. Polițiștii îi caută pe indivizii care s-au luat la bătaie, în Bariera București
„Pentru încălcarea normelor rutiere prevăzute și sancționate de art. 142 din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 (actualizată), respectiv oprire neregulamentară, polițiștii locali au procedat la sancționarea contravențională a doi dintre conducătorii auto, amenzile fiind în valoare totală de 1.012 lei și câte două puncte penalizare fiecare.
În cazul celui de-al treilea conducător auto, care nu s-a prezentat la autovehicul în momentul controlului, vor fi solicitate datele de identificare în vederea sancționării, conform procedurilor legale”, au precizat reprezentanții Poliției Locale Ploiești.
Amenzi de peste 15.000 de lei aplicate de Poliția Locală, în weekend, la Ploiești. Cele mai multe sancțiuni au fost date pentru tulburarea liniștii publice
Sursa foto: Poliția Locală Ploiești


