Un grup de prahoveni blocat în Vama Porubne-Siret a reușit să treacă în România

Un grup de prahoveni blocat în Vama Porubne-Siret a reușit să treacă în România

18 români au rămas blocați, vineri, în Vama Porubne-Siret, autoritățile din țara noastră fiind alertate de cunoscuții acestora întrucât exista temerea că aceștia nu ar fi lăsați de vameși din Ucraina în condițiile în care bărbații între 18 și 60 de ani nu mai au voie să părăseasă țara.

 

Cei 18, lucrători în domeniul petrolier, veneau din regiunea Harkov, părăsind zona afectată de bombardamente și încercând să se întoarcă acasă.

„Oamenii care sunt dincolo, în zona ucraineană, sunt procesaţi într-un anumit ritm. În zona noastră, oamenii, care sunt foarte mulţi, aşteaptă să vină alţii care sunt rudele lor care sunt în zona ucraineană. Noi nu avem cum să mergem să spunem: ”Procesaţi mai repede!” asta este toată problema. Oamenii sunt în zona ucraineană, cum îi procesează, intră, capacitatea noastră nu este depăşită, trec imediat cei care intră fără nicio întârziere, dar aşteptăm procesarea lor în zona ucraineană. În final, vor ajunge dar timpii ăştia nu sunt determinaţi de partea română”, a explicat declarat șeful DSU, Raed Arafat, care s-a deplasat în zonă pentru a verifica modul în care este gestionată situaţia de la graniţă.

După miezul nopții, premierul Nicolae Ciucă a anunțat că grupul de români a intrat în țară.

"În urmă cu câteva minute, am primit confirmarea de la ministrul Afacerilor Interne că cei 18 cetăţeni romani care lucrează în domeniul petrolier şi erau blocaţi în Ucraina au fost identificaţi şi au intrat pe jos în PTF Şiret. Mă bucur că au ajuns cu bine în ţară. Toate structurile statului român sunt mobilizate pentru a proteja vieţile românilor şi a oferi sprijin umanitar celor afectaţi de agresiunea militară rusă din Ucraina", a anunțat premierul în noaptea de vineri spre sâmbătă, în jurul orei 00.00.

Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!