Premierul Ilie Bolojan a prezentat luni seară, în plenul Parlamentului, pachetul de măsuri de austeritate pe care Executivul își asumă răspunderea. Până la sfârșitul lunii, acesta va fi urmat de un al doilea set de decizii care ar trebui să ducă la scăderea deficitului bugetar.
Ilie Bolojan a anunțat angajarea răspunderii Guvernului pe un prim pachet de măsuri fiscale și bugetare.
„Nu este un gest ușor, nici pentru mine, nici pentru colegii mei, înțelegând greutățile care vor apărea ca urmare a acestui pachet pentru cetățenii țării noastre.
Este, însă, o urgență națională și un act de responsabilitate. România are nevoie de corectarea acumulărilor negative, iar acest pachet este începutul. Așa cum am afirmat la preluarea mandatului, direcțiile de acțiune rămân neschimbate: ordine în finanțele țării, buna guvernare și respectul pentru cetățeni. Iar respectul începe de la a le spune adevărul și a îmi asuma responsabilitatea”, a declarat premierul, argumentând că România a avut anul trecut deficit bugetar de peste 9,3% din PIB,cel mai mare din Uniunea Europeană.
„Așa cum am mai spus, pentru fiecare 100 de lei încasați, statul a cheltuit 132 lei, iar pentru asta România s-a împrumutat și se împrumută scump în fiecare zi pentru a funcționa. Acest lucru trebuie să se oprească, altfel ne așteaptă așa numitul «Junk», respectiv titlul de «țară nerecomandată pentru investiții», așa cum este definit de agențiile de rating.
Cum se traduce acest «Junk» pe înțelesul fiecărui român: Dacă România ajunge în această situație, vom avea cu siguranță următoarele consecințe:
● taxe mult mai mari,
● prețuri mai mari și putere de cumpărare mai mică,
● dobânzi la credite mai mari atât pentru stat, cât și cetățeni,
● o presiune mult mai mare pentru reducerea locurilor de muncă din sectorul bugetar,
● fonduri europene blocate.
România ar deveni o țară nefrecventabilă economic, ocolită de investitori și lipsită de oportunități pentru cetățeni. Pe scurt, țara noastră s-ar întoarce în urmă cu 15-16 ani, într-una din cele mai grele situații de instabilitate economică și politică de după decembrie 89.
Românii care ne ascultă acum s-ar putea întreba de ce ne-ar interesa ratingul țării noastre, ce legătură are cu fiecare dintre noi, personal? Din păcate, fiecare român ar fi direct afectat de consecințe. Impactul ar lovi deopotrivă pe tineri și pe seniori, pe angajații de la stat și de la privat, pe micii întreprinzători și marile companii, fiecare familie. Acest lucru poate fi evitat. Încă. Nu suntem încă în ceasul al doisprezecelea. Suntem însă la limită. Și suntem aici să evităm acest scenariu, pentru ca România să renască economic și să prospere în următorii ani.
Știu că aceste măsuri nu sunt populare. Le mulțumesc românilor pentru răbdare și înțelegere. Vreau să le transmit că această perioadă dificilă va dura o perioadă limitată. După ea există speranță. Dacă facem ce trebuie în următoarele luni vom fi într-o altă situație la sfârșitul anului viitor”, a declarat premierul.
Bolojan a subliniat că „aproape 40% din deficit este generat de cheltuieli permanente, în special salariale, în condițiile în care avem deja cheltuieli cu salariile în sectorul public raportat la cei care contribuie la ele, peste media Uniunii Europene. Suntem, pe de altă parte, printre țările cu cele mai mici venituri fiscale din UE (sub 30% din PIB față de aproximativ 40% în vestul Europei). Avem cote de TVA și taxe pe dividende printre cele mai reduse. Eu nu spun că nu e bine să ne dorim să le ținem cât mai jos, dar trebuie să fim și realiști. În primul rând, trebuie să le încasăm, combătând evaziunea fiscală și fraudarea banului public. Dar asta nu se poate face de pe o zi pe alta. Or, fără un sistem fiscal corect și predictibil, nu vom mai avea cu ce plăti drumuri, spitale, armată, salarii sau pensii. Fără a ține pasul cu dezvoltarea și ordinea cu țările membre, nu vom mai primi sprijinul fondurilor europene. Ne vom izola și afunda în propriile scenarii financiare păguboase, așa cum s-a întâmplat deja. Pentru a evita acest scenariu vin astăzi cu primul pachet de măsuri adoptate în Guvern, pentru care ne asumăm răspunderea”.
Principalele aspecte vizate de primele măsuri de austeritate anunțate de premier:
1. Reorganizarea TVA: Cota standard va fi de 21%. Cota redusă va fi de 11% (pentru alimente de bază, medicamente, lemn de foc, cărți, canalizare, energie termică și HoReCa – temporar)
2. Creșterea necesară a unor accize. Vor crește accizele cu 10% la alcool și carburanți. De asemenea, vor crește accizele și pentru tutun.
3. Introducerea CASS pentru pensii peste 3.000 lei (doar pentru partea care depășește acest prag)
4. Taxarea capitalurilor mari.
● Impozitul pe dividende din 1 ianuarie 2026 va ajunge la 16%.
● Profiturile suplimentare ale băncilor și companiilor de jocuri de noroc se impozitează mai mult, iar câștigurile companiilor de jocuri de noroc vor fi suprataxate.
5. Înghețarea unor cheltuieli bugetare: nu vor mai fi majorate salariile și pensiile din sistemul public. De asemenea, se limitează angajările și sporurile.
6. Reorganizarea sistemului de burse
● Bursele vor fi acordate doar pentru merit real (minim nota 9, max. 15% dintr-o clasă), iar bursele sociale pentru „nevoi reale”. „De trei ani de zile valoarea burselor pentru elevi a crescut de peste 25 de ori, de la 188 de milioane la 4,7 miliarde”, a spus Bolojan.
7. Norma didactică va crește cu 2 ore
„În spațiul public se discută că vor avea de suferit doar cei amărâți și sinecuriștii nu vor avea nimic de pierdut. Că s-a început cu bursele, nu cu politicienii. Vreau să asigur pe toți românii de un lucru foarte clar. Sunt un premier cu mandatul pe masă și cu asumarea întregii răspunderi, că tot ce am spus că se va pune în practică, se va întâmpla. În caz contrar, eu nu voi mai fi prim ministru. Îi rog pe cei îngrijorați de ordinea în care luăm măsurile să urmărească pașii pe care îi facem și vor observa că nu vom rata nimic din ceea ce am promis. Dar nu putem să facem totul în câteva zile. Toate măsurile despre care am vorbit în programul de guvernare și poate mai multe decât atât, vor aduce echitate și dreptate. Promisiunea mea este că vom face ordine în finanțele țării noastre. Dorința mea este să demonstrez că putem avea o bună guvernare cu respect pentru cetățeni”, a declarat premierul, în plenul Parlamentului.
Al doilea pachet de măsuri de austeritate, gata până la finalul lunii
„Când am spus că e nevoie de un nou început, m-am gândit și la măsuri concrete de restabilire a bunului simț în administrația centrală și locală. Unele vin prin educație, dar unele vin și prin reguli. Și cu aceste reguli se ocupă acum Guvernul pe care îl conduc.
Din acest motiv, vreau să vă vorbesc și despre cel de-al doilea pachet pe care îl avem în pregătire la Guvern. El va veni în completarea acestor prime măsuri.
Astfel, până la sfârșitul lunii iulie, vom reveni în fața Parlamentului României cu al doilea pachet de măsuri, cu accent pe echitate și eficiență.
Vorbim despre:
1. Reforma pensiilor speciale, prin eliminarea excepțiilor, calculul corect al pensiilor și intrarea la pensie la vârsta generală.
2. Reforma companiilor de stat și a autorităților autonome. Vom restructura autoritățile autonome de tip ASF, ANCOM și ANRE. Vom reduce numărul de membri și indemnizațiile din consiliile de administrație și vom transparentiza activitățile și contractele.
3. Reforma administrației locale și centrale, prin redimensionarea aparatului bugetar, prin descentralizare și digitalizare.
4. Combaterea evaziunii fiscale și a fraudării banului public, prin modificări legislative și prin acțiunea pe care trebuie s-o vedeți la ANAF în lunile următoare.
5. Urgentarea accesării fondurilor europene și prioritizarea investițiilor cu impact direct în dezvoltare”, a transmis premierul.
„Situația actuală nu este despre orgolii personale, imagine și nici măcar competiție electorală”
„Vreau să închei cu un apel adresat nu doar clasei politice, ci și fiecărui român, din țară sau străinătate:
România are o șansă reală să devină mai puternică în Europa și în regiune, dacă trece cu bine de acest moment dificil. Dar acest lucru este posibil dacă suntem toți responsabili, implicați și onești.
Apelul meu pentru colegii parlamentari din Coaliție este acesta:
Vă rog să vă susțineți colegii pe care i-ați trimis în guvern să facă reforme, ajutați-i, de aici din Parlament cu soluții mai bune. Nu ne ajută nici dublul limbaj și nici căutarea unor vinovați sau explicații și justificări care nu folosesc nimănui.
Situația actuală nu este despre orgolii personale, imagine și nici măcar competiție electorală. Oamenii se uită la noi și așteaptă maturitate și responsabilitate.
Apelul meu pentru colegii din opoziție este acesta:
Participați la îmbunătățirea deciziilor, nu la blocarea lor. Iar cultivarea dezbinării nu poate mări salariile și pensiile. Iar o țară dezbinată va fi o țară mai slabă.
Dacă țineți la România, și cred asta, spuneți-le românilor adevărul, chiar dacă e neprofitabil politic. Acesta este singurul patriotism economic real, nu cel pus în pliantele electorale.
Veți avea în mine un interlocutor, un om deschis la dialog onest și civilizat. Dar, în același timp, voi taxa propunerile populiste, voi combate minciunile și dezinformarea, dacă va fi cazul.
Închei cu apelul către toți românii din țară și străinătate:
Suntem conștienți că aceste măsuri se vor resimți în viața de zi cu zi a unui număr foarte mare de concetățeni. Privim cu responsabilitate și solidaritate efectele ce vor urma și lucrăm cu toată energia pentru a atenua aceste efecte. Muncim, zi de zi, pentru a scurta, cât mai mult, perioada dificilă prin care România va trece și pentru ca aceste măsuri să fie drepte. Nu cerem confirmări. Înțelegem că pe bună dreptate că aveți o încredere scăzută în guvernanți. Vă cerem însă o corectă evaluare și răbdarea de a înțelege că lucrurile nu pot fi realizate de pe o zi pe alta. Iar timpul va confirma sau nu acest lucru.
România nu mai poate funcționa cu improvizații și populism. România are nevoie de reguli aplicate pentru toată lumea și de drepturi respectate pentru fiecare român în parte.
Astăzi, ca să fim cât se poate de onești, facem ceea ce trebuia făcut de ieri. Dar facem ceea ce trebuie, chiar și mai târziu decât niciodată.
Dragi români,
Și eu și colegii mei avem convingerea că împreună vom aduce țara noastră pe linia de dezvoltare corectă ce poate genera în următorii ani prosperitate și siguranță pentru cât mai mulți dintre români”, și-a încheiat mesajul premierul Ilie Bolojan.
VIDEO 🎦 Nicușor Dan l-a desemnat pentru funcția de premier pe Ilie Bolojan. „Urgența pentru România este relansarea economică, dar pentru asta trebuie să ai o bază solidă”