Şedinţă cu uşile închise la Consiliul Judeţean Prahova, de teama coronavirusului

Şedinţă cu uşile închise la Consiliul Judeţean Prahova, de teama coronavirusului

Consiliul Judeţean Prahova se reuneşte luni, într-o şedinţă de îndată, pentru rectificarea bugetului instituţiei şi suplimentarea sumelor alocate către Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti. Măsura e luată pentru a permite achiziţia de noi dotări la cea mai mare unitate medicală din Prahova, în contextul pandemiei globale de coronavirus. Tot teama de coronavirus face şi ca şedinţa CJ să se desfăşoare cu uşile închise.

Reprezentanţii instituţiei au anunţat că şedinţa este programată luni, de la ora 15.00, însă ea se va derula fără invitaţi din afara instituţiei. Practic, având în vedere condiţiile excepţionale existente în momentul actual, la ea vor participa numai consilierii şi conducerea instituţiei, au mai transmis reprezentanţii conducerii, care au dat asigurări că vor transmite public, la final, o informare privind hotărârile aprobate.

Pe lista de achiziţii propusă de Spitalul Judeţean din Ploieşti se numără un aparat modern pentru diagnosticarea rapidă a infectărilor cu coronavirus, precum şi mai multe aparate pentru ventilarea pacienţilor cu probleme respiratorii.

Image
Image
Image