20 de tramvaie Pesa Jazz vor ajunge la Ploiești

20 de tramvaie Pesa Jazz vor ajunge la Ploiești
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

PESA este compania declarată câștigătoare, care va livra 20 de tramvaie noi pentru Ploiești.

“Oferta Bozankaya a fost descalificată, deoarece nu au inclus în componenta tehnică a ofertei nomenclatorul defectelor și lista materialelor periculoase, fapt semnalat de PESA în contestația din septembrie. Denumirea produsului ofertat de câștigător este modelul Pesa JAZZ”, anunță TransPloiești.

Cele 20 de tramvaie au o lungime de 18 metri, potrivit specificațiilor din anunțul de lictație. Ele urmează să fie puse în circulație atât pe traseul 101, cât și pe traseul 102.

Licitaţia a fost derulată de Ministerul Dezvoltării pentru achiziția de tramvaie în patru municipii: Botoşani, Galaţi, Brăila şi Ploieşti. Procedura a fost lansată în iulie 2020 şi avea o valoare totală estimată la 392 de milioane de lei. Lotul dedicat Ploieştiului era de departe cel mai mare, cu o valoare estimată de 160 de milioane, în timp ce pentru achiziţiile de tramvaie din Galaţi şi Brăila au fost alocate câte 80, iar pentru Botoşani - 72 de milioane de lei.

Pe platforma dedicată achizițiilor publice SICAP, licitația figurează ca fiind în derulare și nu au fost publicate informații cu privire la atribuirea contractului.

Pe lângă noile tramvaie, Ploieștiul primește și nouă autobuze electrice

Zilele acestea, TransPloiești a anunțat și că livrarea vehiculelor electrice de transport în comun cumpărate de Municipiul Ploiești, cu sprijinul Ministerului Dezvoltării, va începe în vara acestui an, primul autobuz electric urmând să ajungă în municipiu în iunie. Ceva mai devreme vor fi livrate stațiile de încărcare.

Noile autobuze electrice vor circula pe traseul 2 Gara de Sud – Gara de Vest și retur.

Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră! 

Sursa foto: Facebook/ TransPloiesti

Image
Image