Primăria Ploiești caută constructori pentru efectuarea reparațiilor curente la școli și grădinițe. Lucrări de peste 4 milioane de euro

lucrări școli și grădinițe

Procedura de achiziție pe care municipalitatea o are în derulare se referă la lucrări din categoria reparațiilor curente ce urmează a fi efectuate la clădirile unităților de învățământ din Ploiești.

„Aceste lucrări se realizează periodic, având ca scop asigurarea condițiilor normale și sigure de exploatare a clădirilor în care se desfășoară activitatea educațională, precum și întreținerea corespunzătoare a acestora și a instalațiilor aferente.

În acest sens, se impune executarea unor lucrări care pot include:

  • înlocuirea sau modernizarea instalațiilor electrice, de încălzire și sanitare;
  • lucrări de igienizare;
  • reparații la terase și acoperișuri;
  • refacerea împrejmuirilor;
  • orice alte intervenții necesare pentru asigurarea bunei funcționări a procesului de învățământ”, detaliază reprezentanții Primăriei Ploiești.

Contractul, în valoare totală de 21.366.739,76 lei, fără TVA, este împărțit în trei loturi: lucrări la grădinițe și creșe (5.341.292,65  RON, fără TVA), școli  (7.717.152,21  RON, fără TVA), respectiv colegii/licee (8.308.294,90  RON, fără TVA). Durata contractului va fi de 36 de luni.

Termenul limită pentru depunerea ofertelor este 21.01.2026.