Amenzi usturătoare, la Ploiești, pentru transport și depozitare ilegală de deșeuri. Când va fi gata centrul de colectare cu aport voluntar

deșeuri voluminoase construcții

Un ploieștean a fost amendat, miercuri, cu 4.000 de lei, pentru că a ales să scape de sacii de moloz apelând la un căruțaș. La rândul său, acesta din urmă a fost sancționat și a rămas fără atelajul cu care transporta deșeuri. Astfel de cazuri au fost prezentate frecvent, în ultima perioadă, de Poliția Locală și reprezentanții Primăriei Ploiești. Din păcate, însă, alternativa pe care o au ploieșteni, un transport special solicitat operatorului de salubritate din oraș, este una destul de scumpă, așa că mulți preferă să-și asume riscul de a fi prinși și sancționați pentru abandonarea ilegală a deșeurilor.

Renovarea unei locuințe ori înlocuirea mobilierului implică, la Ploiești, nu doar cheltuiala în sine, ci și una semnificativă cu aruncarea deșeurilor. Legal, acestea ar trebui preluate, contra cost, de operatorul de salubritate. Însă tariful îi descurajează pe mulți, așa că ploieștenii preferă alternative mai ieftine, chiar dacă astfel riscă amenzi usturătoare. Unii sunt prinși, dar cei mai mulți nu.

„Un echipaj de polițiști locali a depistat miercuri, 09.07.2025, în fața unui imobil de pe strada Democrației, o căruță plină cu saci de moloz, precum și o altă grămadă de saci depozitată pe domeniul public, care urma să fie transportată și abandonată în locuri nepermise.

Polițiștii locali au procedat la identificarea persoanei care își renova locuința și la sancționarea acesteia contravențional cu o amendă în valoare de 2.000 de lei, pentru depozitare ilegală al sacilor cu moloz pe domeniul public, precum și cu o altă amendă, tot de 2.000 de lei, pentru neîncheierea contractului de evacuare a deșeurilor rezultate din renovări cu operatorul de salubritate – conform H.C.L. nr. 676/2024.

De asemenea, în cazul căruțașului, s-a dispus măsura complementară a confiscării vehiculului cu tracțiune animală, acesta fiind sancționat și cu o amendă de 500 de lei pentru accesul și deplasarea vehiculului cu tracțiune animală pe raza municipiului, cu încălcarea prevederilor H.C.L. nr. 234/2025.

Poliția Locală Ploiești acționează permanent pe raza municipiului, atât pentru a preveni fenomenul de abandon al deșeurilor de orice natură în spațiile publice, cât și pentru a sancționa persoanele care nu respectă normele referitoare la curățenia localității”, a anunțat Poliția Locală.

Astfel de cazuri sunt înregistrate frecvent, însă numărul celor depistați este, în mod sigur, nesemnificativ pe lângă numărul celor care scapă basma curată. Așa se explică de ce Ploieștiului nu poate scăpa de gropile ilegale de gunoi și de platformele de deșeuri la care apar depozitate, peste noapte, de la saci cu moloz la obiecte de mobilier.

„Poliția Locală nu are cum să fie peste tot, dar are solicitare de la mine să trateze cu toleranță 0 cazuri de genul acesta atunci când le vede. Orașul a devenit deja de ani de zile o groapă de gunoi și ploieștenii suferă și din cauza nesimțirii câtorva. Doar azi (miercuri - n.r.) s-au dat 7 amenzi pe astfel de spețe”, a declarat primarul municipiului, Mihai Polițeanu.

Soluția ar fi un centru de colectare al deșeurilor voluminoase, pe care orașul ar putea să-l aibă, după spusele edilului Mihai Polițeanu, peste aproximativ un an: „Suntem în curs de finalizare a studiului de fezabilitate și de obținere de avize necesare. In lunile urmatoare vom face achiziția pentru proiectul tehnic și executie, având ca termen de finalizare a proiectului jumătatea lui 2026”. 

În cadrul centrului, realizat cu finanțare din PNRR, vor putea fi colectate, de la persoane fizice: ambalaje provenite de la vopseluri, dezinfectanți, tuburi de spray, materiale textile precum pături, haine, cârpe, materiale plastice precum capace de WC, găleți, electrice/electrocasnice, electronice, baterii uzate, saltele, mobilier, metal, sticlă, ceramică, inclusiv obiecte sanitare, cauciuc, anvelope uzate, deșeuri vegetale din curți și grădini, deșeuri din construcții și demolări, cadavre de animale. 

Valoarea investiției este de aproximativ 6 milioane de euro.

Sursa foto: Poliția Locală Ploiești