Au fost votate taxele şi impozitele locale aplicabile în Ploieşti în 2021

Au fost votate taxele şi impozitele locale aplicabile în Ploieşti în 2021

Reunit miercuri, Consiliul Local Ploieşti a adoptat o hotărâre privind stabilirea nivelului taxelor şi impozitelor locale aplicabile în 2021.

Proiectul de hotărâre a fost aprobat cu unanimitate de voturi, dar și cu un amendament propus de Cristian Ganea, privind reducerea cu 50% a taxei percepute de Direcția de Patrimoniu pentru autorizațiile emise în domeniul HoReCa.

Potrivit reprezentanţilor Serviciului Public Finanţe Locale Ploieşti, nivelul dărilor către bugetul local va fi menţinut în 2021 la nivelul din 2020, cu precizarea că va exista o corecţie, obligatorie, cu indicele de inflaţie, de altfel aceasta fiind impusă prin Codul fiscal şi confirmată de mai multe luni de către forul legislativ ploieştean.

 

 

Ilustrație arhivă