La o lună și jumătate după apariția suspiciunii privind prezența bacilului piocianic la Spitalul de Pediatrie Ploiești, confirmată după câteva zile de analizele de laborator, situația nu a fost rezolvată. Testele efectuate între timp arată că bacteria încă este prezentă în rețeaua de apă, așa că autoritățile au trecut la înlocuirea întregii instalații.
„În data de 10 martie analizele au arătat că rețeaua internă de apă a Spitalului de Pediatrie Ploiești este contaminată cu bacteria Pseudomonas aeruginosa (bacilul piocianic).
Chiar dacă nu s-au semnalat cazuri de infecție cu Pseudomonas Aeruginosa nici la pacienții internați, nici la personalul spitalului, situația încă nu este rezolvată, în ciuda tuturor măsurilor pe care spitalul le-a luat din acel moment până astăzi. Bacilul este încă prezent în rețeaua de apă a spitalului”, a anunțat, astăzi, primarul Ploieștiului, Mihai Polițeanu.
Noi măsuri dispuse la Spitalul de Pediatrie Ploiești. Prezența bacilului piocianic în rețeaua de apă a fost confirmată din nou
Reprezentanți ai Primăriei, Prefecturii, Consiliului Județean, Direcției de Sănătate Publică și Spitalului de Pediatrie au decis, în ședința derulată zilele trecute, menținerea tuturor măsurilor anterioare de restricționare a accesului la apa potabilă și menajeră și asigurarea în continuare a stocului de apă îmbuteliată, dar și înlocuirea întregii rețele de țevi din interiorul spitalului. „Lucrările au fost demarate deja sub supravegherea Sirecției Tehnic - Investiții din Primăria Ploiești”, a precizat edilul.
Măsuri luate în ultimele săptămâni, la Spitalul de Pediatrie, în urma depistării bacteriei Pseudomonas aeruginosa:
1. Informarea autorității locale cu privire la situația apărută;
2. A fost oprit consumul de apă potabilă și menajeră din rețeaua spitalului;
3. A fost anunțată DSP Prahova;
4. A fost achiziționată apă imbuteliată pentru consumul pacienților, aparținătorilor și personalului medical (2l/zi în medie);
5. A fost achiziționat de la furnizorul de apa (Apa Nova) un rezervor de 1mc de apă potabilă pentru consum menajer si igiena personală;
6. S-au înlocuit sitele aeratoare de la toate robinetele;
7. S-au verificat și înlocuit unde a fost nevoie robinetele, sifoanele de scurgere, sitele de pardoseală;
8. S-a dezafectat lavoarul unde s-au dezvoltat inițial coloniile de Pseudomonas Aeruginosa;
9. S-a intensificat autocontrolul în zonele sensibile (bloc operator, ATI, sterilizare);
10. Dezinfecția rețelei interne de apă cu o firmă specializată în acest domeniu;
11. Asigurarea unui stoc suficient de apă îmbuteliată pentru pacienți.


