fbpx

Ce ar însemna ieşirea municipiului Ploieşti din ADI Deşeuri

Ce ar însemna ieşirea municipiului Ploieşti din ADI Deşeuri

Subiectul legat de ieşirea municipiului Ploieşti din Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară "Parteneriat pentru Managementul Deşeurilor" reapare în actualitate după majorarea tarifelor de salubritate. În acest scenariu, municipalitatea n-ar mai depinde de votul altor localităţi, putând să-şi gestioneze singură contractul de ridicare a deşeurilor. Autorităţile recunosc, însă, că ieşirea nu s-ar putea face fără plata unor despăgubiri, în condiţiile în care asociaţia a fost formată pentru a facilita atragerea unor fonduri europene.

Potrivit unor surse din administraţia locală, părăsirea asociaţiei ar obliga o localitate să returneze banii europeni obţinuţi prin master-planul judeţean de deşeuri. În cazul Ploieştiului, vorbim, la o estimare rapidă, despre vreo 10 milioane de euro, însemnând ecologizarea fostei rampe de gunoi dintre centura de est şi râul Teleajen, achiziţii de pubele şi diverse echipamente şi, susţin unii, amenajarea staţiei de tratare mecano-biologică, deşi aceasta a fost făcută de Consiliul Judeţean şi are un operator privat. Rămâne de văzut, în scenariul unei ieşiri, şi care ar fi reacţia juridică a operatorului de salubritate, care ar putea să reclame că i-au fost date peste cap calculele din momentul licitaţiei şi ar putea să ceară despăgubiri. În egală măsură, n-ar fi exclus nici ca Ploieştiul să scape de despăgubiri sau măcar să plătească o sumă mai mică în cazul unei retrageri, atâta vreme cât ar demonstra că ieşirea, în scenariul în care s-ar produce, nu e din culpa municipalităţii, ci a ADI. Este doar un scenariu, însă Primăria poate invoca, în apărarea sa, faptul că a formulat numeroase sesizări către ADI privind nerespectarea graficului de ridicare a deşeurilor, iar reacţiile conducerii executive a asociaţiei n-au fost nici pe departe mulţumitoare.

Referitor la eventualele despăgubiri, primarul Volosevici a declarat, într-o conferinţă de presă organizată zilele trecute, că nu are o sumă exactă, precizând că există o analiză în derulare, în care e implicată şi Direcţia Juridică, şi promiţând că, până la un eventual referendum pentru ieşire, va finaliza calculele şi le va prezenta public.

Image
Image
Image

Publish modules to the "offcanvas" position.