Consiliul Judeţean Prahova încearcă din nou să cumpere Casa Căsătoriilor. Cum arată noul proiect!

Consiliul Judeţean Prahova încearcă din nou să cumpere Casa Căsătoriilor. Cum arată noul proiect!

Consiliul Judeţean Prahova urmează să dezbată, într-o şedinţă programată vineri după-amiază, un proiect de hotărâre privind constituirea unei comisii speciale, care va avea rolul să verifice dacă fosta Casă a Căsătoriilor din Ploieşti ar putea fi achiziţionată şi dacă aici ar putea fi mutat Muzeul Caragiale, care funcţionează într-o clădire retrocedată.

UPDATE: Proiectul de hotărâre a fost aprobat de autorităţi. Bogdan Toader, preşedintele Consiliului Judeţean, a declarat că va exista o nouă evaluare a clădirii, iar dacă instituţia va ajunge la un acord cu proprietarii şi o va dobândi, va solicita fonduri europene, în cadrul Axei 5 de finanaţare, dedicată reabilitării patrimoniului cultural.

În ultimul deceniu, după ce imobilul istoric situat pe Bulevardul Independenţei nr. 15 a fost retrocedat, autorităţile ploieştene şi mai apoi reprezentanţii Consiliului Judeţean au încercat de mai multe ori să răscumpere clădirea, însă de fiecare dată negocierile s-au oprit la suma solicitată de noii proprietari. O nouă tentativă urmează să fie lansată acum de CJ Prahova, în contextul în care, între timp, fosta Casă a Căsătoriilor a continuat să se degradeze, ceea ce poate i-ar determina pe deţinători să mai lase la preţ, dar şi pentru autorităţi a apărut nevoia de a găsi un spaţiu pentru Muzeul "I.L. Caragiale", care funcţionează tot într-o clădire care a fost retrocedată.

Proiectul de hotărâre iniţiat de preşedintele Consiliului Judeţean, Bogdan Toader, prevede constituirea unei comisii speciale, formate din cinci consilieri, care vor avea sarcina să prezinte un raport în termen de 30 de zile, cu propuneri concrete. Practic, comisia nu va fi neapărat una de negociere, ci mai degrabă de analiză, cu sarcina de a verifica dacă imobilul ar putea fi convertit în muzeu.

"În anul 2001 imobilul în care funcţionează Muzeul I.L. Caragiale a fost revendicat de către fosta proprietară. Cinci ani mai târziu, prin dispoziţie a preşedintelui de la acea vreme al CJ Prahova, cererea de restituire în natură a fost respinsă deoarece solicitanta nu a depus acte doveditoare ale proprietăţii. Decizia prin care se respingea restituirea în natură a fost atacată în instanţă, iar în anul 2014 Tribunalul Prahova a dispus restituirea în natură către moştenitoarea fostei proprietare, sentinţa rămânând definitivă şi irevocabilă prin decizie a Curţii de Apel Ploieşti. Conform sentinţei judecătoreşti, clădirea va avea în continuare destinaţie de muzeu timp de zece ani, respectiv până la data de 18.11.2024", se explică în expunerea care însoţeşte proiectul de hotărâre propus vineri în dezbatere.

Image
Image
Image
Image