Într-un municipiu în care a obține un loc la creșă de stat presupune aproape la fel de mult noroc ca a câștiga la loterie, o unitate nou-nouță, cu 40 de locuri, a stat nefolosită aproape un an, din motive birocratice. Inaugurată în ianuarie, aceasta a putut primi copii abia acum.
Creșa „Sf. Ana”, de pe Aleea Strunga din Ploiești, construită în cadrul unui proiect de aproape 12 milioane lei, finanțat prin PNRR, și-a deschis porțile în această săptămână.
„Creșa «Sfânta Ana» pune la dispoziție spații moderne, bine utilate pentru micuții ploieșteni și va oferi servicii educaționale de înaltă calitate tuturor celor care vor păși pragul acestei noi unități de învățământ.
Cu o capacitate de 40 de locuri, noua unitate de învățământ include săli de joacă și dormitoare primitoare, grupuri sanitare adaptate, spații de așteptare pentru părinți, sală pentru mese și spații tehnice pentru personal”, au transmis reprezentanții municipalității.
„După 34 de ani, prin darea în folosință a acestei creșe, municipalitatea vine în întâmpinarea nevoii urgente a comunității locale de a beneficia de un așezământ modern și sigur, în care copiii ploieșteni, cu vârste de până la 3 ani, să poată fi ocrotiți, îngrijiți și educați așa cum orice părinte își dorește!”, se mai arată în comunicatul Primăriei.
Creșa a fost gata încă de acum aproape un an și a fost inaugurată, la momentul respectiv, de însuși ministrul Dezvoltării. Numai că a rămas închisă, pentru că demersurile în vederea autorizării și recrutării personalului au durat, iată, 10 luni!
Creșă nouă, în Ploiești. Proiectul a fost inclus de CNI, deocamdată, pe lista sinteză
„Lucrările la această unitate de învățământ au fost finalizate în termen, însă ea nu a putut fi deschisă mai devreme din cauza procedurilor complexe de obținere a avizelor necesare funcționării.
Deși avizele I.S.U, I.T.M, D.S.P, D.S.V, Apa Nova și cel al Salubrității, inclusive cele de la Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar au fost obținute în timp util, blocajul nu a fost cauzat de către municipalitatea ploieșteană, ci a constat în obținerea, în această toamnă, a Ordinului de Ministru al Educației care dă acestei unități calitatea de unitate a învățământului antrepreșcolar, ca urmare a reorganizării, în luna octombrie, a rețelei școlare pentru anul de învățământ 2025 – 2026”, au explicat reprezentanții Primăriei Ploiești.
Sursa foto: Primăria Ploiești


