CRIZA APEI. La Florești a sosit un nou transport de apă îmbuteliată. Când va fi distribuită aceasta

criza apei florești

În localitățile afectate de criza apei există în continuare restricții, iar oamenii depind de apa potabilă îmbuteliată distribuită de autorități. Un transport nou a ajuns duminică, la Florești.

„În această dimineață a sosit tirul cu apă îmbuteliată.

Astfel, de mâine se va relua distribuirea apei de la toate cele trei puncte: Primărie Florești, Căminul Cultural din Călinești și cantina socială de la Blocuri Noi.

Tot în această dimineață am umplut toate cuburile de pe raza localității”, a anunțat primarul Simona David.

Apa distribuită pentru rețeaua publică nu poate fi folosită deocamdată pentru consum, spălat sau pregătirea alimentelor. Această apă este distribuită cu restricții și poate fi folosită strict pentru igienizarea grupurilor sanitare.