La câteva zile după ce primarul Mihai Polițeanu a anunțat că Sorin Dumitrașcu părăsește funcția de city manager, Primăria Ploiești a transmis, într-un comunicat oficial, că postul va fi ocupat de acum de Cristian Pleșa. Ca și predecesorul său, acesta are o bogată experiență în cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP). La Ploiești, Pleșa a ajuns drept consilier personal al primarului, pe probleme de fonduri europene și proiecte de finanțare.
În urmă cu exact un an, primarul Mihai Polițeanu își prezenta echipa de consilieri personali din care făcea parte și Cristian Pleșa. Acesta a fost numit, acum, administrator public al municipiului, ocupând funcția deținută până zilele trecute de Sorin Dumitrașcu, fost director adjunct și manager public în ANP, precum și fost președinte al Federației Sindicatelor din Administratia Națională a Penitenciarelor.
Schimbări la vârful administrației ploieștene. Sorin Dumitrașcu pleacă din funcția de city manager, Polițeanu cere demiterea viceprimarului Alexandru Săraru
Din aceeași zonă vine și noul administrator public al municipiului.
Potrivit reprezentanților Primăriei Ploiești, Pleșa are „peste 12 ani de experiență în cooperare internațională, specializat în accesarea și implementarea proiectelor cu finanțare externă”, fiind „expert în coordonarea și managementul proiectelor, cu contribuții semnificative în derularea inițiativelor Consiliului Europei în România”.
În comunicatul referitor la numirea sa în funcția de city manager al Ploieștiului, reprezentanții municipalității menționează că Pleșa este absolvent al Universității din Craiova, cu studii postuniversitare în Comunicare și Relații Publice și Diplomă de Înalt functionar public la Institutul Național de Administrație (INA), și fost director general al Administrației Naționale a Penitenciarelor, „cu experiență în conducerea și modernizarea instituțiilor publice”.
Potrivit unui CV de pe site-ul ANP, Cristian Pleșa, în vârstă de 55 de ani, și-a început cariera în 1988, ca subofițer escortă la Penitenciarul de maximă siguranță din Craiova, unitate de detenție unde a lucrat până în 2006, fiind, de-a lungul anilor, ofițer serviciu, ofițer instructor, coordonator serviciu și (reintegrare socială).
În urmă cu 19 ani, a ajuns în cadrul ANP, ca șef Serviciu cooperare internațională și programe, post în care a rămas până în 2018, când a fost numit director adjunct al ANP. După un an și jumătate, acesta a devenit director general al Administrației Naționale a Penitenciarelor.
Sursa foto: Primăria Ploiești


