DNA face verificări la Primăria Ploieşti privind festivalul medieval cu scandal din 2018

DNA face verificări la Primăria Ploieşti privind festivalul medieval cu scandal din 2018

Direcţia Naţională Anticorupţie face verificări la Primăria Ploieşti privind bugetul alocat şi achiziţiile efectuate pentru organizarea festivalului "Ploieşti - Târg Domnesc" din 2018. Vestea vine după ce, la momentul respectiv, selecţia firmei care să se ocupe de aducerea artiştilor şi contractele de publicitate s-a încheiat cu un mare scandal, firma declarată pe locul doi reclamând că reprezentanţii Primăriei, în frunte cu edilul Adrian Dobre, ar fi intervenit personal pentru a înclina balanţa în favoarea celuilalt ofertant.

Ancheta este derulată de către structura centrală a DNA, care a trimis la finalul lunii ianuarie a acestui an o adresă oficială către Primăria şi Consiliul Local Ploieşti, solicitând, conform jurnalulph.ro, o întreagă listă de documente oficiale, de la bugetul de venituri şi cheltuieli pe 2018 şi hotărârile CL care au vizat festivalul şi până la documentele aferente procedurii de achiziţie şi cele care au stat la baza plăţilor efectuate.

Verificările vin după ce a doua şi până acum ultima ediţie a aşa-zisului festival medieval a început cu un scandal de proporţii, reprezentanţii uneia dintre firmele care au participat la licitaţie reclamând nereguli comise de municipalitate. La momentul respectiv, patronul societăţii clasate pe locul doi reclamase inclusiv că primarul Adrian Dobre, cel care se mândreşte public cu eliminarea corupţiei în instituţie, ar fi contactat o parte din trupele din oferta lui şi ar fi încercat să convingă artiştii să vină la Ploieşti dar din partea firmei competitoare. Evident, edilul a negat vehement acuzaţiile.

Până la urmă, competitoarea a câştigat şi a trebuit, conform contractului, să se ocupe atât de aducerea artiştilor la festival, cât şi de realizarea materialelor publicitare. În mod bizar, deşi, teoretic, era o trupă pe care ei o aduseseră, în materialele oficiale le-a fost greşit numele celor de la Robin and The Backstabbers, rebotezaţi în "Robyn and the Backsteppers". Ironic, nu? Potrivit surselor noastre, la aceeaşi ediţie din 2018 au mai existat şi unele probleme sau cel puţin neconcordanţe post-eveniment, în privinţa unor deconturi solicitate.

În 2019, după scandalul din anul anterior şi cu bugetul local "văduvit" de câteva zeci de milioane de lei din cotele împărţite de Guvern, majoritatea PSD-ALDE din Consiliul Local a decis să taie finanţarea pentru festival, lăsând municicpalitatea în imposibilitatea de a organiza şi ediţia a treia. Dincolo de prolemele cu banii, "Târgul Domnesc" a fost, în cele două ediţii derulate, extrem de apreciat de către ploieşteni, aducând o pată de culoare într-un context altminteri preponderent tern.

 

Image
Image
Image
Image