Horia Tiseanu a demisionat de la conducerea ADI Termo Prahova

Horia Tiseanu a demisionat de la conducerea ADI Termo Prahova
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Horia Tiseanu a demisionat joi din funcţia de director al Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Termo Prahova, după patru zile în care ploieştenii racordaţi la sistemul centralizat au stat fără apă caldă.

Informaţia a fost confirmată oficial de conducerea Consiliului Judeţean. Cererea a fost depusă joi, fiind adresată preşedintelui ADI, Iulian Dumitrescu, desfacerea contractului de muncă urmând să se facă din 5 august.

Fost primar al municipiului Câmpina până în 2020, Horia Tiseanu fusese numit la conducerea ADI Termo Prahova imediat după înfiinţarea asociaţiei, în 2021.

După oprirea alimentării cu apă caldă, acestuia i s-a reproşat că n-a gestionat corespunzător relaţia cu operatorul. Marea problemă pleacă, însă, de la momentul licitaţiei, când conducerea ADI a fost acuzată că a introdus date noi, fără acordul Consiliului Local sau al Consiliului Judeţean, care au dus la modificarea contractului. În urma acestui gest, primarul Ploieştiului, Andrei Volosevici, a anunţat că a depus o plângere penală. Totodată, şi Uniunea Asociaţiilor de Proprietari Prahova i-a solicitat demisia directorului ADI, reclamând lipsa de implicare.

Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!

Image