La jumătatea lunii viitoare încep lucrările de modernizare la gările Ploiești Vest și Bușteni, două din cele 47 de stații de cale ferată incluse în programul de modernizare și reabilitare derulat de CFR.
„Lucrările vor începe la data de 15 ianuarie 2026 și vizează creșterea calității serviciilor pentru călători, îmbunătățirea siguranței în exploatare și alinierea infrastructurii feroviare la standardele naționale și europene. Prin aceste investiții, CFR S.A. urmărește creșterea atractivității transportului feroviar, îmbunătățirea confortului și siguranței călătorilor, precum și respectarea cerințelor Rețelei Trans-Europene de Transport și ale Standardelor Tehnice de Interoperabilitate”, au anunțat reprezentanții companiei.
La Bușteni, lucrările vor fi executate de GDO MOV Impex SRL – OMEGA Cert Sistem. Investiția se ridică la 11.707.955,30 lei, fără TVA, sumă din care vor fi efectuate intervenții pentru modernizarea clădirii de călători, sălii de așteptare, peroanelor, tunelului pietonal, copertinelor, instalațiilor de telecomunicații și amenajarea zonelor adiacente gării.
La Ploiești Vest, lucrările vor include modernizarea clădirilor destinate călătorilor, a peroanelor și copertinelor, modernizarea instalațiilor CE și de telecomunicații, precum și adaptarea infrastructurii pentru persoanele cu dizabilități. Valoarea investiției se ridică la 20.316.728,00 lei, fără TVA, iar lucrările vor fi executate de asocierea CMA Construct Development – Velmanit Impex.
Primăria Ploiești a semnat contractul pentru viitoarea legătură între Gara de Sud și Gara de Vest. Investiția se ridică la peste 20 de milioane de euro
La aceeași dată vor începe lucrări de modernizare și la gara din Videle, în acest caz valoarea investiției ridicându-se la 8.320.373,80 lei, fără TVA.


