Marți, 04 Septembrie 2018 14:34

FOTO și VIDEO - Fonduri de peste 15 milioane de lei, pentru restaurarea Muzeului "B. P. Hasdeu"

Scris de  Andrei Costache
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Reprezentanții Primăriei Câmpina și directorul Agenției pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia au semnat, marți, contractul de finanțare pentru proiectul "Restaurarea, dotarea și valorificarea  durabilă a patrimoniului cultural al obiectivului de patrimoniu Muzeul Memorial «B. P. Hasdeu»", în valoare totală de peste 15,8 milioane de lei, din care 98%, adică peste 15,4 milioane de lei, fonduri nerambursabile alocate prin FEDER și de la bugetul de stat. Confinanțarea eligibilă a beneficiarului este, în cazul acestui proiect, de aproximativ 314.584 de lei, iar valoarea neeligibilă se ridică la 81.645 de lei.

Intervențiile punctuale de care a beneficiat edificiul, de-a lungul vremii, nu au reușit să-l ajute să reziste trecerii timpului. Castelul Iulia Hasdeu, azi Muzeul Memorial "B.P.Haşdeu", declarat monument istoric, a avut mult de suferit, în cei peste 120 de ani de existență, din cauza celor 12 seisme cu magnitudinea peste 6 grade, produse de atunci. Cutremurul din 1977 l-a scos, efectiv, din circuitul turistic, restaurarea încheindu-se în 1994. Dar au au reapărut degradări specifice acțiunii seismice și nu numai, iar o investiție amplă, pentru restaurarea acestui edificiu unic, se impunea și a fost dorită la Câmpina de multă vreme.

În prezent, clădirea se afla într-o stare moderată de degradare a elementelor structurale și nestructurale, avarii apărute din cauze seismice sau semne lăsate de trecerea timpului.

Proiectul vizează atât clădirea principală, cât și anexele, dar și amenajarea peisagistică a grădinii. De asemenea, muzeul urmează să fie dotat cu sisteme moderne - inclusiv holograme reprezentative, sistem interactiv de prezentare a exponatelor, rețea pentru redarea audio a informațiilor și sisteme electronice de informare - care vor face și mai vie, în fața vizitatorilor care vor trece pragul muzeului, povestea tragică a familiei savantului, ce stă sub semnul morții premature a genialei Iulia Hasdeu.

 

În urma acestor intervenții, la finalul celor 36 de luni din perioada de implementare este de așteptat ca muzeul să devină și mai atractiv, în circuitul turistic prahovean, iar numărul vizitatorilor să depășească 1.010 persoane/an.

La semnarea contractului de finanțare, care a avut loc marți, chiar în incinta castelului, au luat parte prrimarul municipiului Câmpina, Horia Tiseanu, și directorul ADR Sud Muntenia, Liviu Mușat, momentul fiind precedat de un scurt tur al castelului în care au fost puse în evidență, încă o dată, dacă mai era nevoie, valoarea acestuia, dar și nevoia uriașă de a face obiectul unui proiect de restaurare.

   

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.