Miercuri, 05 Iunie 2019 15:03

Primăria Ploieşti anunţă că nu va plăti Rosal pentru ziua de luni, când angajaţii operatorului au declanşat un protest spontan

Scris de 
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

După protestul spontan de luni, declanşat de angajaţii Rosal, nemulţumiţi de întârzierile salariale, administraţia ploieşteană anunţă că nu va plăti niciun leu către operatorul de salubritate pentru respectiva zi de lucru. Autorităţile consideră că nu a fost respectat contractul pentru curăţenia căilor publice şi spun că este o premieră în istoria recentă a Ploieştiului să nu fie semnat niciun proces-verbal pentru o întreagă zi.

Potrivit consilierul primarului Adrian Dobre pe probleme de salubritate, Ștefan Grozea, pentru prima oară în istoria recentă a Ploieștiului, inspectorii RASP nu au semnat niciun proces verbal în ceea ce privește Curățenia Căilor Publice pentru ziua în care a avut loc respectivul protest.

Măsura vine în contextul în care, luni, peste 100 de salariaţi de la operatorul de salubritate au anunţat că refuză să mai lucreze, nemulţumiţi din cauza noilor întârzieri. Ei s-au strâns în faţa sediului societăţii şi au aruncat cu gunoaie înspre birouri.

Potrivit unor surse din administraţia locală, Rosal mai are o problemă uriaşă în această perioadă. Sunt informaţii, momentan neconfirmate oficial, că firma care gestionează rampa de deşeuri din Boldeşti-Scăeni, unde ajung gunoaiele din Ploieşti, a refuzat să mai permită accesul maşinilor de la Rosal. De vină sunt tot întârzieri ale unor plăţi. În schimb, reprezentanţii operatorului de salubritate din Ploieşti reclamă că administratorul rampei îi obligă să achite în avans, lunar, pe cantităţi estimate a fi colectate şi depuse aici, fără a oferi măcar un termen de plată de câteva zile.

   

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.