Marți, 18 Iunie 2019 11:39

Un fost viceprimar din Prahova a fost declarat incompatibil de ANI

Scris de  Andrei Costache
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Inspectorii Agenției Naționale de Integritate au anunțat, marți, că au constatat starea de incompatibilitate în cazul lui Constantin Lazăr, fost viceprimar al comunei prahovene Vadu Săpat.

Potrivit informării transmise de ANI, Lazăr s-ar fi aflat în stare de incompatibilitate în perioada 02 iulie 2012 – 27 iunie 2016, când "a deținut și exercitat simultan funcția de viceprimar și pe cea de administrator al unei societăți comerciale, încălcând astfel dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003".

Articolul invocat stabilește că "funcţia de primar şi viceprimar, primar general şi viceprimar al municipiului Bucureşti, preşedinte şi vicepreşedinte al consiliului judeţean este incompatibilă cu exercitarea următoarelor funcţii sau calităţi: […] d) funcţia de preşedinte, vicepreşedinte, director general, director, manager, administrator, membru al consiliului de administraţie ori cenzor sau orice funcţie de conducere ori de execuţie la societăţile comerciale, inclusiv băncile sau alte instituţii de credit, societăţile de asigurare şi cele financiare, la regiile autonome de interes naţional sau local, la companiile şi societăţile naţionale, precum şi la instituţiile publice [...]"

Inspectorii mai precizează că persoana evaluată a fost informată despre declanșarea procedurii de, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază - de a fi asistată sau reprezentată de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. În același timp, ANI informează că fostul viceprimar nu a depus, la dosarul de evaluare, un punct de vedere în exercitarea dreptului la apărare.

 

   

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.