Marți, 02 Iulie 2019 14:56

VIDEO | Noi discuţii privind salubritatea din Prahova. Rosal a contestat notificarea de reziliere şi e posibil să se ajungă în instanţă

Scris de 
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară "Parteneriat pentru Managementul Deşeurilor" Prahova a organizat marţi o nouă şedinţă pe tema salubrităţii din sectorul deservit de Rosal, pentru stabilirea paşilor care trebuie urmaţi după rezilierea contractului. Totuşi, deşi ADI a trimis în acest sens o notificare către Rosal, invocând neplata redevenţei, operatorul a contestat decizia, fiind de aşteptat ca totul să se rezolve în instanţă. În acest sens, nu e foarte clar pentru nimeni cât va mai activa actualul operator în cele 36 de localităţi deservite şi nici ce tarife se vor aplica în următoarele luni. Preşedintele ADI le-a cerut primarilor din localităţile vizate să meargă mai departe şi cu procedura de reziliere pentru nerespectarea graficelor de ridicare a gunoaielor.

Bogdan Toader, preşedintele Consiliului Judeţean Prahova şi al ADI Deşeuri, a explicat că, potrivit contractului şi a legislaţiei din domeniul salubrităţii, operatorul mai trebuie să lucreze în acest sector 90 de zile, timp în care autorităţile urmează să organizeze o procedură rapidă de selecţie, pentru găsirea unei noi firme de salubritate, pe perioadă determinată, până la finalizarea unei noi licitaţii. Totuşi, acest termen nu e bătut în cuie, a avertizat Bogdan Toader. "Am transmis notificarea de reziliere, conform contractului, pentru neplata redevenţei, însă Rosal a contestat-o. Înţeleg, din răspunsul dânşilor, că nu sunt de acord cu valoarea acestei redevenţe. Această neînţelegere va ajunge cu siguranţă în instanţă", a declarat, marţi, preşedintele Consiliului Judeţean Prahova.

Acestea le-a cerut primarilor din localităţile deservite de Rosal să meargă mai departe şi cu procedurile pentru rezilierea contractului pe motiv de prestare deficitară a serviciilor, proceduri care presupun adoptarea unor hotărâri de consilii locale, pentru un mandat la vot, şi apoi supunerea la vot a deciziei într-o şedinţă AGA a Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară, care cel mai probabil va avea loc pe 26 iulie. Până acum, forurile legislative din patru localităţi au dat hotărâri, toate patru optând pentru menţinerea actualului contract.

În eventualitatea rezilierii, reprezentanţii ADI anticipează că noul operator, care va veni pe o perioadă scurtă, de câteva luni, nu va avea timp să intre în contract cu toată lumea, aşa că plata lui se va face direct de către primării, în funcţie de populaţie, iar apoi autorităţile locale îşi vor recupera banii de la cetăţeni şi de la persoanele juridice, prin instituirea unei taxe echivalente cu tariful lunar de salubritate. E posibil ca acest lucru să-i fi speriat pe reprezentanţii multor primării, care ştiu că va fi nevoie de un efort bugetar impresionant, greu de recuperat ulterior de la populaţie, mai ales că e posibil ca un nou operator să vină şi cu un tarif mai mare.

Numai pentru Ploieşti, spre exemplu, un calcul rapid, făcut de Regia Autonomă de Servicii Publice, arată că municipalitatea ar trebui să achite lunar circa 3 milioane de lei, pentru persoanele fizice şi juridice, sumă calculată la tarifele actuale.

La discuţia de astăzi din ADI au luat parte şi trei reprezentanţi ai operatorului de salubritate, doi dintre ei membri ai Consiliului de Administraţie. Aceştia au argumentat că documentaţia de la licitaţie a fost incorectă, populaţia reală din localităţile deservite fiind mult mai mică decât cea din caietul de sarcini, ceea ce a generat pierderi, la care s-au adăugat diverse taxe apărute pe parcursul derulării contractului.

   

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.