Alex Calinoiu

Alex Calinoiu

Un elev de clasa a VIII-a din Prahova a fost la un pas de o tragedie, după ce un dulap cu materiale pentru lecţia de chimie a picat peste el, în timp ce se pare că încerca să-l mute împreună cu un angajat al şcolii. Copilul a fost cel mai probabil ars cu acid şi a avut nevoie de un transplant de piele şi aproape trei săptămâni de spitalizare. Poliţia a deschis un dosar penal.

Incidentul s-a petrecut la începutul lunii noiembrie, în comuna prahoveană Cosminele, în singura şcoală din localitate. Potrivit oamenilor din comună, băiatul, provenit dintr-o familie săracă, practicant de atletism şi unul dintre cei mai înalţi elevi, a fost luat de un angajat al unităţii de învăţământ ca să mute un dulap încuiat, înăuntrul căruia se aflau, din câte se pare, materiale pentru lecţiile de chimie. La un moment dat, dulapul a fost scăpat de sub control, iar în interior s-au spart mai multe sticle cu substanţe şi au început să picure. Cel mai probabil, copilul a fost pătat cu acid, pe piciorul drept. Oamenii din comună mai povestesc că, pentru că s-a simţit rău, tânărul a fost trimis acasă, a leşinat pe drum şi a fost găsit de un localnic, care s-a îngrozit când i-a văzut rănile şi a sunat la 112. E posibil ca unele informaţii să fie distorsionate de gura satului, pentru că, în varianta oficială, conducerea şcolii e cea care a alertat autorităţile. Cert este că, indiferent de situaţie, conducerea unităţii de învăţământ ar fi trebuit de la bun început să ia măsuri ca să evite un asemenea incident, care putea lăsa răni pe viaţă. Este şi motivul pentru care Poliţia a început cercetările penale, inclusiv pentru nerespectarea măsurilor de securitate.

După incident, elevul a fost preluat de un echipaj de ambulanţă şi transportat de urgenţă la un spital din Bucureşti, unde a fost supus unui transplant de piele. El s-a întors acasă zilele acestea, după aproape trei săptămâni de internare. "Copilul meu a stat 18 zile în spital, timp în care i s-a făcut un transplant de piele pe coapsa dreaptă. S-a întors acum acasă, în timp ca să dea tezele. Acum suntem la medic, să vedem cum evoluează starea sa de sănătate. Din ce mi-a povestit, îl ajuta pe mecanicul şcolii să mute un dulap, acesta a fost încuiat, probabil nu ştia nimeni ce este în el, iar la un moment dat dulapul s-a răsturnat peste el", a povestit pentru "Telegrama" mama băiatului. Întrebată dacă a fost contactată de autorităţile locale ori de reprezentanţii şcolii şi dacă aceştia i-au dat explicaţii ori şi-au oferit sprijinul, femeia a răspuns "prea puţin", adăugând că "s-au oferit câţiva oameni să ajute când a fost internat, apoi n-a mai venit nimeni să discute".

Poliţia Prahova a confirmat pentru "Telegrama" că face o anchetă în acest caz, sub coordonarea unui procuror. "La data de 01 noiembrie a.c., Postul de Poliție Comunal Cosminele a fost sesizat de conducerea Școlii Gimnaziale Cosminele despre faptul că un elev al instituției s-a accidentat la picior prin stropire cu o substanță chimică necunoscută. Ulterior, acesta a fost transportat la spital, iar în cauză a fost deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, neluarea măsurilor de securitate și sănătate în muncă și nerespectarea măsurilor de securitate și sănătate în muncă, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vălenii de Munte", a transmis Inspectoratul de Poliţie Judeţean Prahova.

   

Situație critică la Clubul Sportiv „Petrolul” Ploiești! Sindicatul Naţional Sport şi Tineret a atras atenţia cu privire la condiţiile mizerabile în care se desfăşoară activitatea sportivilor şi antrenorilor, în imobilul care găzduieşte sediul clubului.

Într-un mesaj publicat pe pagina oficială de Facebook, sindicatul reclamă că "pentru mulți dintre angajații din subordonatele MTS și din federațiile sportive naționale, conceptul de «condiții de muncă» precum și «asigurarea securității şi sănătatii salariaţilor» în toate aspectele legate de muncă se apropie de limita abstractului, nefiind materializate într-un mediu de lucru decent". "Uitați de Ministerul Tineretului și Sportului-România, salariații și sportivii de la Clubul Sportiv «Petrolul» Ploiești sunt obligați să își defășoare activitatea într-un loc care arată deplorabil, ruinat de trecerea timpului și de lipsa totală de investiții/reparații, cu igrasie și tencuieli desprinse de pereți, fără apă caldă, cu tavane care se pot prăbuși în orice moment peste sportivi și din care cad zilnic bucăți. Grupurile sanitare sunt sub orice critică, WC-uri turcești model anii 60, fără geamuri", se arată în mesaj.

"Indignarea lor este pe deplin întemeiată, pentru că pușcăriașii au condiții mult mai bune decât angajații și sportivii care își desfășoară activitatea la CS Petrolul Ploiești. Adevărul e că MTS nu dă niciun ban pe munca lor, nu manifestă nici măcar înțelegere și respect, doar cinism, incompetența și dezinteres. Nu li se răspunde la adrese, nu le sunt alocate fonduri deși, la ultimele rectificări, guvernul a găsit sume neutilizate și a luat bani înapoi de la minister. Practica ministerului de resort este aceea, deja generalizată, de a nu răspunde la solicitări, de a ignora, de a ascunde realitatea, ca și cum dacă ar nega starea de fapt, ea ar putea să dispară în neant. Un dram de adevăr este, puțin câte puțin sportul dispare! Și aceasta pentru că ministerul, ca ordonator principal de credite, și-a încălcat cu bună știință obligația legală de administrare, ocrotire și păstrare în cele mai bune condiții a patrimoniului său, al nostru!", mai reclamă sindicaliştii.

   

Primarul municipiului Ploieşti, Adrian Dobre, a solicitat, miercuri, demisia şefilor de la Agenţia pentru Protecţia Mediului Prahova şi Comisariatul Judeţean al Gărzii de Mediu, reclamând "o atitudine necorespunzătoare" a acestora privind problemele de poluare şi anunţând că a discutat şi cu ministrul Mediului despre înlocuirea celor doi şi despre posibile modificări legislative în domeniu, care să aducă amenzi mult mai mari pentru poluatori. Edilul propune ca sancţiunile să fie raportate la cifra de afaceri a respectivelor firme, explicând, plastic, că în prezent, cu un cuantum fixat prin lege, amendarea unei mari companii petroliere e ca trasul "cu praştia într-un tanc".

Anunţul, făcut într-o conferinţă de presă susţinută la sediul Primăriei Ploieşti, vine la scurt timp după publicarea unui raport oficial care arată că în Ploieşti şi localităţile din împrejurimi cazurile de cancer şi leucemii s-au înmulţit ameninţător, pe fondul poluării aerului. Adrian Dobre a spus că a avut o lungă corespondenţă cu reprezentanţii celor două instituţii de Mediu, reclamând că, la majoritatea sesizărilor transmise, inspectorii nu au considerat c-au fost depăşite normele de emisii sau nu au identificat sursele de poluare. El a adăugat că a avut o discuţie cu noul ministru al Mediului privind problemele din Prahova şi că l-a invitat săptămâna viitoare în Ploieşti.

„În ultima perioadă avem foarte multe sesizări din parte cetăţenilor, care reclamă, pe bună dreptate, că nivelul suportabilităţii mirosurilor este din ce în ce mai scăzut. Anul trecut, am avut peste 200 de sesizări, iar acum sunt peste 280, neluând în considerare lunile noiembrie şi decembrie. De fiecare dată, ele sunt transmise către Agenţia de Mediu şi Garda de Mediu şi, bineînţeles, sunt solicitări trimise de Regia de Servicii Publice Ploieşti către cele două instituţii, pentru a vedea ce măsuri s-au luat în vederea diminuării acestei stări pe care noi constant o avem în municipiu. Dacă, până nu demult, poate că nu exista un interes din partea Ministerului, eu cred că trebuie să gândim într-o altă cheie. Am avut inclusiv o discuţie cu domnul ministru, l-am invitat săptămâna viitoare la Ploieşti. Cred că un lucru la fel de important este că am avut chiar astăzi o discuţie, a nu ştiu câta, cu reprezentanţii Gărzii de Mediu şi ai Agenţiei (n.r. de Protecţia Mediului) şi am constatat că au aceeaşi atitudine, n-am văzut că sunt determinaţi să vină cu măsuri, nu am văzut acţiuni din care să identifice şi să amendeze poluatorul, nu am văzut propuneri concrete prin care să determine poluatorii să diminueze efectele negative pe care le produc. În acelaşi timp, am văzut că toată această poluare are un efect nociv în Ploieşti şi Prahova, pe anumite categorii de boli lucrurile escaladând la proporţii alarmante. Ne-am umplut de adrese în care cele două instituţii vin şi ne spun că nu sunt depăşiri ale normelor de poluare. În acest context, le-am solicitat celor doi directori să îşi dea demisia, este o atitudine total necorespunzătoare. O să-i cer domnului ministru să analizeze consecinţele acestei atitudini total pasive. De asemenea, o să-i solicit să analizeze posibilitatea modificării legislaţiei privind modul în care se acordă amenzile, am văzut că există instituţii care acordă amenzi nu într-un cuantum stabilit, ci în funcţie de cifra de afaceri. Poate că, atunci când va exista această abordare cu privire la un agent economic care poluează iar efectul acestei poluări e extrem de nociv, ar fi mai bine să se aplice aceste amenzi în funcţie de cifra de afaceri, şi nu nişte amenzi de parcă tragem cu praştia într-un tanc. Lăsând la o parte faptul că aceste amenzi sunt date extrem de rar, cuantumul lor este unul care cred că nu înseamnă nici 0,01% din investiţiile pe care ar trebui să le facă în protejarea mediului şi, bineînţeles, a calităţii aerului”, a declarat Adrian Dobre, primarul municipiului Ploieşti.

Edilul a propus amenzi mai mari pentru firmele care poluează, dar şi o modificare legislativă în domeniu, în contextul în care, în prezent, pentru o sumedenie de indicatori, calculul se face în funcţie de valoarea medie anuală a emisiilor, ceea ce permite, în teorie, ca agenţii economici să polueze masiv pentru perioade scurte, câtă vreme în restul anului ţin emisiile sub control. Primarul le-a mai reproşat şefilor de la APM şi Gardă că nu au venit, ca specialişti în domeniu, cu propuneri legislative adaptate situaţiei din Prahova. „Cel puţin pentru Ploieşti, era de datoria lor să explice faptul că există o situaţie specifică şi să vină cu propuneri de modificare a legislaţiei ţinând cont de această situaţie. Nu s-a întreprins niciun demers în sensul acesta. Tot timpul avem explicaţii, dar nu avem măsuri clare”, a reclamat Adrian Dobre.

   

Primăria Ploieşti a început, marţi, montarea şi împodobirea a doi brazi de Crăciun, în centrul municipiului şi la Parcul Municipal Vest, acolo unde urmează să fie organizat în această iarnă Orăşelul Copiilor.

Ambii copaci au o înălţime de circa 15 metri şi au fost oferiţi, sub formă de donaţie, de către doi ploieşteni.

Primul a fost amplasat în centrul municipiului, aproape de kilometrul zero al localităţii, în vecinătatea fântânii arteziene din faţa Palatului Administrativ. Marţi după-amiază, echipele de muncitori lucrau la ridicarea şi ulterior împodobirea celui de-al doilea brad de Crăciun, amplasat la Orăşelul Copiilor.

PE ACEEAŞI TEMĂ:

VIDEO şi FOTO | Continuă montarea ornamentelor. Vezi cum va fi împodobit centrul Ploieştiului în această iarnă!

Vezi unde va fi amplasat în această iarnă Orăşelul Copiilor din Ploieşti!

   

Conducerea USR Prahova l-a felicitat, marţi, pe Klaus Iohannis pentru câştigarea alegerilor prezidenţiale, mulţumindu-le cu aceeaşi ocazie celor aproape 350.000 de prahoveni care au ieşit la vot la turul doi şi vorbind despre "dovezi clare că prahovenii s-au săturat de minciunile, aroganța și lipsa de măsuri sustenabile ale PSD-ului". În acest context, reprezentanţii USR anunţă că îşi propun câştigarea alegerilor locale din 2020 în Ploieşti.

"USR Prahova ține să le mulțumească celor aproape 350.000 de prahoveni care au înțeles importanța alegerilor și au ieșit la vot. Știm că mulți dintre locuitorii județului nostru au rude și prieteni dragi plecați în străinătate și au votat și cu gândul la ei, la revenirea lor în țară. Victoria clară a lui Klaus Iohannis în județul Prahova, precum și voturile obținute în primul tur al alegerilor de către Dan Barna, candidatul Alianței USR PLUS, reprezintă dovezi clare că prahovenii s-au săturat de minciunile, aroganța și lipsa de măsuri sustenabile ale PSD-ului, sancționând prin vot derapajele grave din ultimii ani. Este un moment care poate marca declinul modului în care PSD și guvernele PSD-ALDE au guvernat țara și poate reprezenta un pas nu doar spre normalitate, dar și spre o țară din care românii să nu își dorească să mai plece și în care să își dorească să se întoarcă", a transmis USR Prahova, într-un comunicat de presă trimis marţi.

"Atragem, însă, atenția asupra situației PNL din multe locuri din țară, unde reprezentanții săi înfățișează o conduită politică asemnătoare PSD și ALDE. Chiar dacă nu ne aflăm încă la guvernare, Alianța USR PLUS încurajează profesionalismul în funcțiile cheie și luarea de măsuri concrete pentru redresarea României. La nivelul municipiului Ploiești, PNL a dat un primar incompetent, care a îngropat orașul sub ridicol, gunoaie și nepăsare. În plus, PNL a închis ochii la pesedizarea totală a administrației locale, de care putem scăpa tot prin vot. Urmează un an decisiv pentru viitorul românilor și pentru viitorul României. Alegerea unui primar USR-PLUS și formarea unei majorități absolute în Consiliul local formată din USR-PLUS și, eventual, un PNL reformat din temelii în plan local, constituie singura opțiune reală pentru a scoate PSD de la butoanele administrației locale", se mai arată în mesajul USR Prahova.

   

Angajaţii Transport Călători Express Ploieşti reclamă grave probleme financiare ale societăţii de transpoirt în comun a municipalităţii, din cauza cărora salariile au ajuns să se plătească, de jumătate de an, "cu ţârâita", iar oamenii au ajuns să aibă restanţe la rate sau facturi de utilităţi. Într-o scrisoare deschisă, Sindicatul Liber al Transportatorilor Profesioniști din Ploiești cere implicarea autorităţilor competente.

Sindicatul Liber al Transportatorilor Profesioniști din Ploiești a transmis o scrisoare deschisă, adresată în special prefectului judeţului, primarului Ploieştiului şi conducerii Inspectoratului Teritorial de Muncă. "De mai bine de 6 luni salariații S.C Transport Călători Express Ploiești își primesc salariile în rate săptămânale, cardurile fiind alimentate cu ce sume dispune domnul director Nicolae Alexandri. Angajații Societății se văd în această situație în imposibilitatea de a-și susține financiar familia. Mai grav este faptul că cei care au credite se află în mod repetat în imposibilitatea de a plăti la timp rate la bănci sau facturi, ceea ce atrage după sine penalități și riscul de a nu putea contracta alte credite. Deși Sindicatul Liber al Transportatorilor Profesioniști din Ploiești a semnalat conducerii că această situație reprezintă o sursă suplimentară cauzatoare de stres pentru angajați, se pare că nimeni nu se pune în haina celor care muncesc și își respectă obligațiile contractuale, dar nu își primesc drepturile conform prevederilor legale", se arată în scrisoarea deschisă.

"În această situație evidentă de încălcare a legii facem apel la autoritățile competente să se autosesizeze și să se implice în rezolvarea acestei probleme, care se pare că îl depășește pe managerul general al S.C Transport Călători Express Ploiești", se mai arată în acelaşi document.

   

Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Prahova vine cu un nou set de măsuri pentru a preveni reapariţia pestei porcine africane, la scurt timp după ce anunţase stingerea tuturor focarelor de pestă apărute în gospodăriile din judeţ. Nu există nicio obligaţie ca oamenii să cheme medicul veterinar când sacrifică porcii din gospodării, însă ei trebuie să apeleze la veterinar dacă observă că animalele au probleme de sănătate, iar regulile mai vizează şi modul în care se pot face vânzarea şi transportul porcilor sau produselor din carne de porc.

"Pentru a prevenii aparitia unor noi focare de PPA in judetul Prahova in contextul debutului sezonului rece, in care sacrificarea traditionala a suinelor cunoaste o crestere semnificativa pana la sfarsitul anului in gospodariile populatiei, acestia au urmatoarele obligatii:
1. anuntarea, in regim de urgenta,  a medicului veterinar  de libera practica imputernicit din localitate in situatia in care constata:
-inainte de sacrificare, aparitia unor modificari a starii de sanatate a animalului (inapetenta, febra, pielea se inroseste, apoi devine cianotica, arcuire a spatelui, mers greoi, voma uneori sangvinolenta, diaree uneori sangvinolenta, etc);
-dupa sacrificarea animalului, existenta unor modificari ale organelor interne si anume: splina mult marita de culoare rosie sau neagra, ficat mult marit, numeroase hemoragii (la nivelul linfonodulilor, seroaselor), acumulari de lichid in cavitati, etc;
2. suinele vii pot fi vandute catre alte persoane fizice din judetul Prahova, numai dacă sunt ȋnsoţite de următoarele documente obligatorii: certificat sanitar veterinar de sănătate pentru animale din specia suine si  formular de mişcare eliberate de medicul veterinar de liberă practică din localitate, numai daca acestea sunt identificate prin crotaliere, iar pentru vanzarea catre persoane fizice din alte judete, pe langa documentele mentionate mai sus, trebuie solicitat si aviz interjudetean, eliberat de DSVSA Prahova. Suinele vii depistate ȋn mijloace de transport fără documentele menţionate mai sus, de către echipele de control formate din reprezentanţii IPJ Prahova şi ai Jandarmeriei Prahova,  vor fi  ucise şi incinerate, de către reprezentanţii DSVSA Prahova.
3. pentru carnea de porc procurată din gospodăria populaţiei (rude, prieteni, etc), pentru consum propriu,  din judeţul Prahova sau localităţi din alte judeţe ȋn care nu a fost confirmată PPA, cumpărătorul/conducătorul auto depistat cu carne de porc/produse din carne de  porc  trebuie să completeze o declaraţie pe propria răspundere, in situatia in care va fi oprit in trafic de echipaje ale Inspectoratului de Politie Judetean/Jandarmeriei Prahova", se arată într-un comunicat de presă transmis luni de DSVSA Prahova.

"Procurarea de carne de porc sau produse din carne de porc de la persoane necunoscute reprezinta un risc major de imbolnavire a consumatorilor neavand garantia ca acestea au fost supuse controlului sanitar veterinar, inclusiv     examenului trichineloscopic, trichineloza fiind o boala parazitara grava transmisibila la om. In perioada 28.11.2019 – 07.01.2020 reprezentantii  DSVSA Prahova vor efectua actiuni de control in unitati de industrie alimentara, unitati de vanzare cu amanuntul si piete agroalimentare pentru verificarea conditiilor de igiena in care sunt produse, depozitate, transportate si valorificate  produsele de origine animala si nonanimala destinate consumului uman in vederea  prevenirii aparitiei de toxiinfectii alimentare in perioada sarbatorilor de iarna 2019-2020", aai anunţat instituţia.

   

După o deplasare propusă în Sicilia pe teme de energii regenerabile şi surse alternative de energie electrică, autorităţile ploieştene vor să meargă luna viitoare în Italia şi pentru un curs intensiv în fonduri europene. Conform unui referat întocmit de Direcţia Tehnic-Investiţii, doi reprezentanţi ai Primăriei ar urma să participe la un "curs intensiv", în care să înveţe despre variantele de accesare a fondurilor europene în 2020, priorităţile de finanţare pentru sesiunea 2021-2027, căutarea online şi lucrul în echipă.

Deplasarea la Vicenza ar urma să aibă loc luna viitoare, la un forum organizat de Asociaţia Europeană pentru Democraţia Locală în perioada 10-11 decembrie, care, potrivit referatului semnat de primarul Dobre şi viceprimarul Ganea, "oferă posibilitatea de a face cunoştinţă cu ultimele oportunităţi pentru 2020, de a obţine o previzualizare a programelor de finanţare UE pentru noua perioadă de programare 2021-2027" şi de a cunoaşte principalele programe existente şi viitoare, cum se pot căuta online informaţii utile şi "lucrul în grup pentru dezvoltarea propriilor idei".

PE ACEEAŞI TEMĂ:

Autorităţile ploieştene merg în Italia să studieze energia electrică

Persoanele propuse să participe sunt şeful Direcţiei Tehnice, Mihaela Iamandi, şi şeful Serviciului Reparaţii şi Investiţii Drumuri, Mihail Neagu, cazarea ar urma să coste aproape 2.600 de lei pentru trei nopţi iar biletele de avion 1.800 de lei.

   

Primăria Ploieşti organizează vineri o dezbatere publică privind proiectul de stabilire a taxelor şi impozitelor locale pe anul viitor. Ploieştenii interesaţi sunt aşteptaţi la sediul administraţiei locale.

Dezbaterea va fi organizată de Serviciul Public Finanţe Locale din cadrul administraţiei ploieştene şi se va derula pe 29 noiembrie, de la ora 10.00, la sala de şedinţe de la etajul doi al sediului Primăriei.

MAI MULTE DETALII AICI:

Primăria Ploiești a anunțat cu cât vor crește taxele și impozitele locale în 2020

Proiectul de hotărâre pentru stabilirea valorii taxelor şi impozitelor locale pe anul 2020 a fost publicat la început acestei luni pe site-ul SPFL şi cel al municipalităţii, iar autorităţile au anunţat astăzi într-un comunicat de presă că persoanele care doresc să ia cuvântul în timpul dezbaterii trebuie să se înscrie până joi, trimiţând o cerere pe adresa de email Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. sau depunând o cerere la sediul instituţiei din Bulevardul Independenţei, în intervalul orar 8.00-16.30, respectiv 8.00-18.30 în ziua de miercuri.

   

Doi reprezentanţi ai Primăriei Ploieşti urmează să facă, la final de an, o deplasare în sudul Italiei, pentru întâlniri cu autorităţile locale din Sicilia şi o vizită de lucru la o centrală electrică a Enel considerată revoluţionară în domeniu.

Deplasarea ar urma să aibă loc în perioada 11-14 decembrie, fiind propuse două persoane, viceprimarul Cristian Ganea şi directorul adjunct al Direcţiei Tehnic-Investiţii, Mădălina Crăciun, conform unui referat întocmit de reprezentanţii instituţiei. Documenul intern propune o deplasare, la invitaţia Agenţiei pentru Eficienţă Energetică şi Energii Regenerabile AE3R Prahova, la o centrală electrică inaugurată de Enel în zona Siracusa, considerată revoluţionară, instalaţia de 5 MW fiind prima din oume care foloseşte săruri topite ca fluid de transfer de căldură şi prima care integrează o o instalaţie de gaze cu ciclu combinat şi o centrală solară pentru producerea de energie electrică.

Totodată, vor avea loc întâlniri cu oficialităţile din Siracusa şi Catania, au mai precizat reprezentanţii Primăriei, care arată, în referatul întocmit, că discuţiile vor viza "scheme de finanţare inovatoare", contracte de performanţă energetică, accesarea de fonduri europene pentru creşterea eficienţei energetice şi utilizarea surselor de energii regenerabile.

CITIŢI ŞI:

32 de ploieşteni merg la Paris, pe banii Primăriei, să caute eroi

Autorităţile ploieştene pleacă din nou în China, după deplasările în SUA, Grecia, Franţa şi Germania

Biletele de avion pe ruta Bucureşti-Catania şi retur ar urma să coste Primăria Ploieşti aproape 2.400 de lei, potrivit aceluiaşi document.

   

Pagina 2 din 401