PLOIEȘTI. Cât mai durează lucrările la parcul de lângă fostul cinema Modern. Polițeanu: „Nu este nici prima oară, nici ultima oară când vor mai fi probleme de acest tip”

lucrări parc cinema modern

Primarul Ploieștiului, Mihai Polițeanu, a vorbit, luni, despre întârzierile înregistrate la amenajarea parcului de lângă fostul cinema Modern, anunțând lucrările rămase de executat și graficul stabilit pentru perioada următoare.

„Având în vedere întârzierea mare privind reabilitarea parcului de lângă fostul cinema Modern, am rugat colegii de la SGU Ploiesti să îmi transmită noul grafic de lucrări. Acesta este următorul, începând de astăzi: 


• Înlăturarea vegetației existente (gard viu, arbori, arbuști, etc);
• Pregătirea terenului in vederea montării ruloului de gazon si plantării:
a. Aducerea terenului la nivel;
b. Înlăturarea corpurilor străine din sol (rădăcini de arbori, cioturi, pietre etc );
c. Plantarea materialului dendrofloricol, conform specificațiilor din proiect.
Durata de execuție a lucrărilor: aproximativ 5 zile

• Montarea elementelor de udare prin picurare
Durata de execuție: aproximativ 5 zile

• Montat borduri perimetrale alei
• Montat pavaj 
• Montat obiecte de joacă și mobilier urban
Durata de execuție a lucrărilor: aproximativ 30 zile

• Pregătit teren în vederea montării ruloului de gazon (împrăștiat și nivelat nisip);
• Montarea ruloului de gazon
• Tăvălugit și udat gazon.
Durata de execuție a lucrărilor: 15 zile”, a detaliat primarul municipiului, care estimează că lucrările ar urma să fie finalizate în aproximativ 45 de zile.

Edilul pune întârzierile pe seama unor probleme cu documentele, dar și a lipsei lichidităților.

„Mulți ploieșteni, pe bună dreptate, au criticat în mod repetat întârzierea lucrărilor pentru modernizarea parcului de lângă fostul cinema Modern.

Evident, și eu am fost nemulțumit de situație, dar soluția nu era să mă apuc să critic public colegii de la SGU. Nu pasarea responsabilității e cheia în astfel de cazuri, ci rezolvarea dificultăților: avize întârziate și lichiditățile financiare.  Ne cerem scuze și eu și SGU pentru întârzieri și disconfortul creat. Mi-e clar că nu este nici prima oară, nici ultima oară când vor mai fi probleme de acest tip, dar încercăm să le reducem pe cât e omenește posibil”, a adăugat Polițeanu.