Măsuri urgente în Primăria Ploieşti, după ce mai mulţi angajaţi au fost infectaţi cu COVID-19

Măsuri urgente în Primăria Ploieşti, după ce mai mulţi angajaţi au fost infectaţi cu COVID-19

Conducerea Primăriei Ploieşti anunţă că a luat măsuri urgente pentru dezinfecţia spaţiilor şi izolarea mai multor salariaţi, după ce a fost confirmată îmbolnăvirea cu noul coronavirus a unei persoane din conducere şi a uneia de la Administraţia Serviciilor Sociale Comunitare, iar alţi trei salariaţi ar fi suspecţi.

Primarul municipiului Ploieşti, Adrian Dobre, a declarat pentru "Telegrama" că instituţia a pregătit un protocol cu Direcţia de Sănătate Publică Prahova, în baza căruia toţi salariaţii suspectaţi urmează să fie testaţi.

”Până acum avem trei persoane confirmate şi mai sunt trei suspecte, în sensul că au în familie cazuri confirmate. Ca primă măsură, aşa cum am făcut încă de acum două săptămâni, la primul caz, am decis ca toţi colegii de birou să fie trimişi acasă în izolare şi testaţi. De exemplu, pentru că au ieşit negativ, toţi colegii de la primul caz se pot întoarce la muncă de mâine. În cazul city managerului, sunt izolate 13 persoane, inclusiv şoferul şi seceratara, iar la ASSC toţi salariaţii din biroul respectiv au fost trimişi acasă. Gestionăm aceste cazuri aşa cum am făcut şi la cel de la Direcţia Tehnică şi la cele de la Spitalul de Pediatrie. Am vorbit cu directorul DSP Prahova, Dan Decebal, să amenajăm o zonă la parterul Primăriei, pentru prelevarea probelor, ca să nu trimitem aceste persoane la spital, ceea ce ar fi crescut riscurile", a declarat Adrian Dobre

Image
Image
Image
Image