Ministerul Mediului explică oficial de ce Primăria Ploieşti nu va primi autobuze electrice

Ministerul Mediului a transmis joi un comunicat de presă în care explică motivul pentru care a fost respinsă solicitarea Primăriei Ploieşti pentru 11 autobuze electrice, de la Fondul de Mediu. Conducerea instituţiei susţine că municipalitatea nu a respectat cu exactitate cerinţele. Lămuririle oficiale vin după ce Graţiela Gavrilescu îl acuzase pe primarul Dobre de incompetenţă, iar acesta reclamase că actualul ministru îi blochează proiectele din raţiuni politice.

"Referitor la articolele apărute în presă cu privire la respingerea dosarului depus de Primăria Ploiești la Administrația Fondului pentru Mediu pentru achiziționarea de autobuze electrice, în cadrul Programului privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea infrastructurii pentru vehiculele de transport rutier nepoluant din punct de vedere energetic, Ministerul Mediului face următoarele precizări: Dosarul depus de către Municipiul Ploiești, înregistrat la Administrația Fondului pentru Mediu cu nr. 05/TP/01.11.2018, a fost afișat în Lista solicitanților respinși în urma verificării conformității documentelor și eligibilității solicitantului din punct de vedere economic și tehnic, conform grilelor prevăzute în anexele nr. 4 și 5 la ghid, publicată pe site-ul www.afm.ro în data 17 decembrie 2018. Motivul respingerii a fost lipsa din dosarul de participare a unui document obligatoriu: dovada că Planul de calitate a aerului a fost aprobat prin Hotărârea Consiliului Local. Astfel, pentru municipiul Ploiești, Planul de calitate a aerului nu a fost publicat pe site-ul unității administrativ teritoriale și pe site-ul autorității publice teritoriale pentru protecția mediului, conform legii nr. 104/2011, art. 52, alin (5) și a HG nr.257/2015 art. 25", se arată în comunicatul de presă semnat de Direcţia de Comunicare din Ministerul Mediului.

"De asemenea, menționăm că în perioada 18 octombrie 2018 - 29 martie 2019 este sesiune deschisă și pentru Programul privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea infrastructurii pentru vehiculele de transport rutier nepoluant din punct de vedere energetic: stații de reîncărcare pentru vehicule electrice în municipiile reședințe de județ. Până în acest moment, Primăria Municipiului Ploiești nu a depus nici un dosar de finanțare pentru acest program, deși suma alocată pentru acest municipiu este de 2.586.082,75 lei", mai menţionează Ministerul Mediului.

PE ACEEAŞI TEMĂ:

Ministrul Mediului dă de pământ cu primarul Adrian Dobre, după ce Ploieștiul a pierdut sprijinul AFM pentru achiziționarea de autobuze electrice

VIDEO | Primarul Dobre, despre blocarea achiziţiei de autobuze de la Ministerul Mediului: Graţiela Gavrilescu e cel mai toxic politician din Ploieşti

Primăria Ploieşti solicitase 11 autobuze electrice prin programul gestionat de Ministerul Mediului.