Prima reacție a primarului Ploieștiului, la patru zile după depistarea bacilului piocianic în rețeaua de apă de la Spitalul de Pediatrie Ploiești. Ce măsuri anunță Polițeanu

piocianic pediatrie măsuri

Abia vineri seară, după ce DSP a anunțat public confirmarea prezenței bacilului piocianic în rețeaua internă de apă de la Spitalul de Pediatrie Ploiești, Primăria Ploiești a transmis, prin primarul Mihai Polițeanu, precizări referitoare la situația semnalată încă din 10 martie, precum și la măsurile luate de la începutul săptămânii, în acest caz.

Într-o postare pe pagina sa de Facebook, primarul Mihai Polițeanu spune că Primăria a fost informată constant de conducerea unității sanitare după ce, „în data de 10.03.2025, Spitalul a primit o informare de la Apa Nova cu privire la calitatea apei potabile prelevate din rețeaua internă a Spitalului de Pediatrie, în care se evidenția prezența bacilului Pseudomonas Aeruginosa”.

De la acel moment, la nivelul unității sanitare a fost oprit consumul de apă potabilă și menajeră din rețeaua spitalului și a fost achiziționată apă îmbuteliată pentru consumul pacienților, aparținătorilor și personalului medical (2l/zi în medie). De asemenea, apă potabilă necesară pentru consum menajer si igiena personală a fost asigurată cu ajutorul unui rezervor de 1 mc, de la Apa Nova.

DSP Prahova a fost informată cu privire la situație, inspectorii Direcției au prelevat probe de apă, iar joi echipele Apa Nova au efectuat o golire a instalației, urmată de creșterea concentrației de clor, după care s-a efectuat purjarea instalației.

„Spitalul a îndeplinit măsurile indicate prin procesul verbal al DSP Prahova:

  • S-au înlocuit sitele aeratoare de la toate robinetele;
  • S-au verificat și înlocuit unde a fost nevoie robinetele, sifoanele de scurgere, sitele de pardoseală;
  • S-a dezafectat lavoarul unde s-au dezvoltat inițial coloniile de Pseudomonas Aeruginosa;
  • S-a intensificat autocontrolul în zonele sensibile (bloc operator, ATI, sterilizare)”, a mai anunțat edilul, care precizează că noi măsuri vor fi luate și în zilele următoare.

Luni, pe 17 martie, va fi făcută dezinfecția rețelei interne de apă cu o firmă specializată. Urmează retestarea calității apei potabile după efectuarea procedurilor de dezinfecție, în paralel cu reinstruirea personalului.

Între timp, pentru pacienți vor fi asigurate, în continuare, stocuri de apă îmbuteliată.

„Apa prelevată de furnizorul de apă Apa Nova, în amonte și aval de spital a fost conformă, deci potabilă. Nu s-au semnalat cazuri de infecție cu Pseudomonas Aeruginosa, atât la pacienții internați, cât și la personalul spitalului. Locurile de prelevare ale probelor neconforme nu erau în zone în care pacienții au avut acces”, a mai precizat primarul Mihai Polițeanu, în legătură cu acest subiect.