Aleșii locali ploieșteni vor discuta, joi după-amiază, în ședință extraordinară, garantarea de către Primăria Ploiești a unui credit pe care Termo intenționează să-l contracteze în perioada următoare.
Finanțarea rambursabilă, de 40 de milioane de lei, este necesară pentru plata gazelor.
Potrivit proiectului aflat pe ordinea de zi a CL Ploiești, banii vor fi folosiți pentru plata furnizorilor de gaze naturale, împrumutul urmând să fie rambursat, în rate lunare, până în ianuarie 2026.
Consiliul Local Ploiești a aprobat contractarea a două împrumuturi, de 30 de milioane de lei. Credit pentru plata gazelor și cofinanțarea proiectului din cartierul Pictor Rosenthal
Potrivit documentației atașate proiectului, cantitatea de gaze achiziționată și înmagazinată asigură doar o parte din cantitatea necesară într-un sezon de iarnă, iar „Termo Ploiești este în imposibilitatea financiară de a susține, din fonduri proprii, achiziția întregii cantități necesare”. Astfel, „considerând lipsa de disponibil cu care se confruntă societatea Termo Ploiești, neputând achita din surse proprii necesarul de gaze naturale pentru sezonul rece 2024 - 2025, se impune în regim de urgență contractarea de către societate a uneo/unor finanțări rambursabile de la bănci comerciale sau alte instituții de credit”, detaliază referatul de aprobare.